Calatori in jur(i)ul SuperBlog

Calatori in juriul SuperBlog, Guest Post by Marina Rasnoveanu.

Calatori in juriul SuperBlog

Calatori in juriul SuperBlog

Acum aproape o luna am primit un email cu un titlu care mi-a atras atentia: Spring SuperBlog 2013. Nici astazi nu stiu ce m-a determinat sa dau click si sa citesc, insa de cum am vazut despre ce e vorba m-am decis sa particip.

Motivul principal era motivatia. Sarcinile de la lucru nu ma mai lasau sa scriu pe blog si simteam ca imi pierd din dexteritate. A fost prima mea participare la acest concurs, probabil nu ultima.

Am scris 14 articole si pot spune ca nu am facut compromisuri. Mi-am pastrat oarecum stilul. Am incercat sa acopar si cerintele juriului si sa transform articolul sau povestea intr-un tip de advertorial. Oricat de mult mi-ar placea mie sa scriu artistic, inteleg si stiu ca astfel de concursuri au sponsori. Etapele sunt sustinute tot de acestia, asa ca trebuie sa dam Cezarului ce-i al Cezarului.

Ce mi-a placut la Spring SuperBlog

Mi-au placut articolele mele (ca si multe altele ale celorlalti participanti). Unele idei de acolo le pot dezvolta in povestiri scurte (asta fiind si telul meu in viata). Unul dintre ele, de fapt – sa scriu o carte cu povestiri scurte. Am si castigat doua etape (pana acum) asa ca pot spune ca scopul meu a fost atins si sunt multumita de mine in Spring Superblog.

Mi-a mai placut atmosfera de pe grup, unde am intalnit oameni entuziasmati de scris si creativitate. Mi-au placut temele, provocarile chiar si cerintele uneori de neinteles ale juriului. A fost un exercitiu de adaptare si asta e tot ce conteaza.

Mi-a placut foarte mult de Claudia Patrascu. Tin minte ca in primele mele zile pe grup imi venea sa ma iau de cei care puneau aceeasi intrebare de mii de ori. M-am mirat cand am vazut-o pe Claudia cu cat tact si calm le raspunde. Jos palaria in fata ei!

Ce nu mi-a placut? As prefera sa nu raspund la intrebarea asta pentru ca nu e ceva asa, cu adevarat tragic incat sa mentionez aici.

Am invatat, cred si sper, sa accept faptul ca scrisul este subiectiv. Ca s-ar putea sa fii foarte talentat, insa oamenilor cu care intri in contact in acel moment sa nu le placa stilul tau. Sau invers. Ca s-ar putea sa nu fi atat de stralucit, si cu toate astea laudele sa te puna pe un piedestal nemeritat.

De fapt, toata categorisirea asta este incorecta. Pentru ca, de la un anumit nivel, intervine subiectivismul. Imi place sau nu imi place o anumita scriitura.

Pana la urma, conteaza ca tu sa incerci sa te privesti cat de cat obiectiv si sa incerci sa avansezi cat mai mult. Sa iti perfectionezi scrisul si sa nu renunti la toate ideile acelea pe care le ai in cap atunci cand te duci la serviciu. Sau cand vezi o imagine care tie iti declanseaza in cap alte zeci.

Spor!

One Response

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.