Ghiveci si mai ghici ce la Miercurea fara carne

Miercurea fara carne de azi e strabatuta de rosii de la un cap la altul. Si la micul dejun, si-n forma de ghiveci dar si-n traditionala salata de rosii.

Cat timp mai am rosii de-alea crapate si zemoase de la tara, nu simt ca a trecut vara. Am trecut insa la ghicitori culinare.

Ghici ce-avem noi aici?

Pentru de dimineata am avut rosii, castraveti si paine cu maia, pe care am intins ceva. Ghiciti ce e?

mic dejun cu ingredient ghicitoare

Va spun de la inceput ca nu sunt icre, iahnie de fasole sau zacusca 🙂

Probabil pe acestea le-ati mai vazut la Miercurea fara carne, dar nu le-am folosit de data asta.

Nici vreo pufosenie de crema de branza cu somon nu este. Nu stiu cum am facut azi, dar n-am nici oua, nici branza si nici icre in meniu. As putea sa zic ca postarea de azi este de post 🙂

Revenind la ghicitoare, a mers de minune cu ceapa rosie si-un pic de sare.

Poftiti la ghiveci!

La pranz am bagat un ghiveci cu de toate. Ca doar de-aia ii si zice ghiveci. Mi-a facut pofta maestrul Dinescu la Cetate si de-atunci tot pofteam la un ghiveci ca la carte.

ghiveci la Miercurea fara carne

Am completat cu o salata adevarata de rosii, cu multa zeama si culori vii. Nu va ploua in gura?

salata de rosii

Seara ma pregatesc pentru o ciorba de rosii. Nu degeaba ziceam ca am rosii de la un capat la altul al meniului.

ciorba de rosii

 

Si daca ma invrednicesc, coc si niste gogosari am reinterpretat micul dejun cu ingredientul minune.

reinterpretare humus cu ardei copti

In sensul ca am prajit painea cu maia. Apoi am frecat-o cu usturoi, ca la bruschete. Apoi am intins ingredientul minune, humus cu ardei copti. Asa arata humusul gata facut de tiza Daniela.

humus cu ardei copti

Dar daca vreti sa-l faceti voi, am gasit o reteta la Jamila.

Eu doar am adaugat ardei copti pe deasupra. Plus cateva bucati de usturoi tocat. Am mai pus piper roz si-un pic de sare roz de Himalaya. Si ca sa nu ies din culoare, l-am asociat cu un rosé sec, obtinut din Shiraz.

completare la culoare

Pofta buna fara carne!

4 Comments

    • Daniel Botea
    • Daniel Botea

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.