Prima data cu KLM, flying blue si flying by train

Nu mai zburasem cu KLM inainte de a duce Covorul Oltenesc la Bruxelles.

KLM

Prima data la Amsterdam si Bruxelles

De rezervari si traseu s-a ocupat agentia de travel din Comisia Europeana, dupa ce am castigat concursul de blogging #EUinMyRegion. Iar transportul, cazarea si experienta celor 4 zile la Bruxelles au fost premiul pe care l-am primit.

Prima data imi propusesera un zbor cu escala la Viena. Dar cum imi gresisera numele, a doua varianta propusa a fost cu escala la Amsterdam. Si cum n-a mai fost nici in Amsterdam si nici in Bruxelles, am zis sa le bifez 2 in 1.

Am confirmat, am primit biletele electronice si abia atunci am vazut ca de la Amsterdam la Bruxelles aveam „flight operated by Thalys Trains”. Whatttt? Dar sa nu anticipez 🙂

Cu KLM pana-n Amsterdam si inapoi

Am mai zburat cu Lufthansa pana-n Barcelona, cu Air France la Paris sau cu Tarom-ul nostru in Franta. Dar cu KLM inca nu avusesem placerea.

Initial m-am enervat ca nu ma lasa sa fac check-in online decat cu 1 zi inainte. Bun si-asa. L-am facut dar am reusit sa rezerv doar locul, fara a-mi livra si boarding pass.

Pana la urma n-a fost o problema, l-am obtinut usor la automatele din Otopeni, doar introducand pasaportul in masinarie. Si cum n-am avut bagaj de cala, m-au servit rapid cu un boarding pas.

Cum zborul spre Amsterdam a fost de dimineata, am prins si soare si cer albastru. Ca doar eram cu KLM Flying Blue 🙂

KLM Flying Blue

Mi-a placut si mancarea si personalul de bord. Ca sa nu mai zic ca am avut parte de un zbor lin si fin. Si uite-asa am ajuns in premiera la Amsterdam, pe aeroportul Schiphol .

Schiphol Amsterdam

La intoarcere spre Otopeni, in Amsterdam am facut la fel cu check-in la automat. Cu diferenta ca n-a vrut sa-mi recunoasca datele din pasaport. Am rezolvat cu codul rezervarii si la final m-a  intrebat si de pasaport, cu un mic chestionar despre nume, varsta si sex. Nah, cu chef de taina olandezii astia 🙂

De la Amsterdam la Bruxelles, flying by train

Cand am vazut prima data „flight operated by Thalys Trains” mi s-au zburlit neuronii. Pai este zbor sau mers cu trenul?

M-am lamurit repede pe parcurs. Este o cursa internationala intre Franta, Olanda, Belgia si Germania, operata de Thalys.

Trasee Thalys

Cu trenul. Doar ca zboara mai repede si mai jos 🙂

Thalys

Am parcurs cei 221 de km intre Schiphol si Gare du Midi din Bruxelles cu o viteza medie de aproape 150 km/h.

Thalys Bruxelles

Remarcabil, avand in vedere ca au fost si 2 opriri intermediare la Roterdam si Antwerp.

In tren iti dai seama cat e viteza mare doar cand vezi masinile pe autostrada miscandu-se ca melcul 🙂

In rest e chiar mai bine decat in avion. Adica nu trebuie sa fii cu cateva ore inainte, sa faci check-in-uri si alte chinuri. Aveam biletul electronic si 90 de minute sa ma transfer din aeroport pe peron si sa validez biletul electronic la casa. Cum trenurile sunt langa aeroport, am fost gata in 20 de minute.

Thalys Flight

Alta treaba cool cu trenul-avion este ca te poti misca si e mai mult loc decat in avion. Am avut si aici mancare (snack or brunch). Paharele sunt la fel ca-n avion insa meniul este mai diversificat 🙂

Thalys snack or brunch

Din 3 meniuri mi-am ales unul a la francaise, mic dejun cu croissant si suc de portocale. Si apa, evident.

a la francaise

Si inca un plus. Am avut net si priza 🙂

Thalys net

Merci Thalys!

Revenind la KLM, la intoparcerea in tara m-au intrebat si de sanatate intr-un mic sondaj de satisfactie 🙂

feed-back KLM

Voi ce experiente ati avut cu KLM sau cu Thalys?

2 Comments

    • Daniel Botea

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.