Mici detalii frantuzesti

Va spuneam despre micii pe filiera franceza, acum revin cu mici detalii legate de acele zile.

Ca sa incep cu inceputul, detaliile hazlii au inceput chiar de cand a ajuns imprimanta in vama. 

Nu era chiar o imprimanta de birou (avea cam 120 de cm latime), insa n-au putut s-o inregistreze la vama decat ca imprimanta de birou... pe cerneala. In registrul lor de imprimante nu exista asa ceva, asa ca am scapat ieftin cu taxarea. In schimb, ne-au taxat la CD-urile de instalare, ca nu erau pe factura :)

Am adus imprimanta la birou si am pus-o pe picioare, dar cand s-o conectam la calculator... ne-a dat cu virgula. Eu tot intrebam de manualul de utilizare, francezul meu imi spunea ca nu se mai fac manuale, ca acum totul este online sau pe CD. Dar ca sa vezi online/CD, trebuia sa conectezi imprimanta la calculator, iar cum se conecta era scris in manualul online :)

Ma rog, pana la urma am dibuit-o, se cupla printr-o cheie hard in paralela de imprimanta si dupa ce am bagat vreo 7 randuri de parole, mi-a aratat si de pe CD ca asa se conecteaza :)

Asta a fost tot ce-am reusit, pentru ca pe urma dadea niste erori la initializare si asa a ajuns frantuzul de la Paris la noi. Asta nu mai fusese in Europa de Est si cand i-a zis francezul meu ca face cam 4 ore vreo 200 de kilometri ca sa-l luam de la aeroport, o fi crezut ca mergem pe drum de pamant. Gilbert al meu stia o scurtatura de pe autostrada Pitesti - Bucuresti direct spre aeroport, fara sa mai intre in Bucuresti, dar mergea un pic pe centura, care atunci era sub bombardament. Gropi pe ambele parti, metalul din betonul armat iesit sa faca cu mana la roti si tot asa. Nu putei sa mergi mai mult de viteza a doua. Ehei, cand a vazut parizianul prima parte a drumului de la aeroport spre autostrada Bucuresti - Pitesti, se intreba cum de facusem doar 4 ore pana acolo :)

Pe urma cand am ajuns pe autostrada s-a mai linistit si a inceput sa ne intrebe de una-alta. Daca Parisul este napadit de arabi si musulmani el isi inchipuia ca si pe-aici tot cam asa sta treaba. I-am zis noi ca romanii sunt crestini, ortodocsi, iar Gilbert i-a explicat plastic ca singura diferenta fata de francezi este ca se inchina de la dreapta la stanga, nu de la stanga la dreapta, cum fac ei.

Parea sa inteleaga, dar cand ne-am oprit la Albota sa mancam mici, vazand o femeie care fuma, ne-a intrebat daca religia permite femeilor sa fumeze si daca la noi se mananca si carne de porc :) Deci el tot musulmani ne vedea :)

A mai avut un soc la sfarsit cand a scos Gilbert gramada de bani din buzunar si-a platit consumatia, frantuzul fiind obisnuit cu cecuri si card, mai putin cu cash :) Ehei, asta era prin 2000, cand la noi chash-ul era la putere.

A fost parizianul foarte multumit de mici, acasa la Gilbert si mai multumit de bunatatile romanesti traditionale, v-am povestit deja, iar la plecare a tinut sa mai facem un popas la Alobota ca sa manance mici adevarati din nou.

Asa ca plecat noi dis de dimineata si cum era multa lume care venea pe jos sau cobora din tramvai la Electro (atunci mergea Electroputere cu mii de angajati), cand a vazut parizianul atata lume a intrebat daca este vreo manifestatie sau greva ceva, ca la francezi se fac mai tarziu, pe la pranz. I-a explicat Gilbert ca merg oamenii pe jos sau cu tramvaiul, ca n-au toti masini etc.

Pe urma, cand a inceput sa se lumineze mai bine tot vedea el oameni cu cai prin comune si a intrebat de ce la noi sunt ponei, nu cai. I-am zis noi ca sunt cai, el nu si nu, caii sunt mai mari (probabil ce vazuse el pe la vreo herghelie sau la TV, ca in Paris nu prea sunt :). Ca sa-l convinga Gilbert ca sunt tot cai, i-a zis ca pe la tara lumea traieste mai rau, n-au ce manca. Si deci nici caii. Asa ca sunt mai mici :) A parut multumit de explicatie apoi am ajuns la Albota, din nou la mici, pe carton si bere la halba.

A savurat micii ca un fin cunoscator si asta a contat, ultima impresie cu care a plecat :)

A mai vazut inca o data centura bombardata pana la aeroport, dar tot despre mici vorbea, semn ca-i placusera. Cand a plecat la avion i-a zis lui Gilbert sa-i trimita pe e-mail reteta de mici, ca sa-i uimeasca pe prietenii lui parizieni.