CSR in Romania in anul de gratie 2020. Incotro in 2021?

Am descris spre finalul anului trecut un exemplu de CSR in Romania sau despre implicarea firmelor in viata comunitatii. Cum vreti sa-i ziceti, anul 2020 fiind unul mai special, nevoile au fost mai mari, iar implicarea cu atat mai necesara.

CSR in Romania

CSR in Romania anului 2020

Intr-un an marcat de pandemia de coronavirus, responsabilitatea sociala s-a indreptat mai mult ca niciodata catre sanatate. La un moment dat era o lista cu peste 100 de companii responsabile, care au donat 24 milioane de euro in lupta contra covid-19. La acesti bani se adauga produse sau echipamente.

Sunt sigur ca lista nu este completa si ca donatiile au continuat si dupa data publicarii. Important este ca  firmele au sarit in sprijinul comunitatilor atunci cand era nevoie.

Primeam cu speranta stirile bune gen BIZ Good News in care apareau astfel de nume. M-am bucurat sa regasesc printre nume multe love brands pe care le apreciez de multa vreme.

Multumit am fost si cand am gasit studiul Dinamica și perspectiva domeniului de CSR in Romania,  realizat pe baza unor chestionare din perioada 12 August – 29 Septembrie 2020.

Daca in alti ani bugetele pentru responsabilitate sociala se concentrau pe evenimente educative cu multi participanti, acum un focus special a fost pus pe echipamentele din spitale. Nici nu s-au mai putut organiza evenimente, iar nevoile din spitale erau stringente.

Chiar daca educatia a ramas pe primul loc, cresterea implicarii in domeniul sanatatii este vizibila. 73% dintre firmele chestionate au vizat sanatatea in 2020, spre deosebire de un procent de 55% in 2019.

Dupa ce dotarile urgente din sistemul medical au inceput sa prinda contur, atentia firmelor s-a concentrat spre persoanele sau domeniile afectate. Un exemplu de astfel  de initiativa este Masa pentru Doi, despre care ziceam la inceputul articolului. La ce sa ne asteptam in 2021?

CSR in 2021

N-am gasit un studiu despre trendurile CSR pentru 2021. Insa studiul KPMG 2020 CEO Outlook arata cateva asteptari generale la nivel global:

  • 65% dintre lideri considera ca publicul se asteapta ca organizatiile sa isi asume provocările sociale,
  • 76% sunt de acord ca liderii sunt responsabili personal cu schimbarea în ceea ce priveste provocările sociale.

Pe de alta parte studiul Unlock privind trendurile 2021 in Romania arata ca 59% dintre repondenti asteapta ca brandurile sa devina mai responsabile.

Voi ce asteptari aveti de la responsabilitatea sociala / implicarea firmelor in viata comunitatii in 2021?

Spor responsabil!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.