Vin din soare si centrala fotovoltaica la Cramele Recas

Vin din soare este noul motto la Cramele Recas. La prima vizita m-au impresionat initial prin marimea „platformei industriale”. Apoi prin multitudinea de vinuri bune degustate, mai ales ca majoritatea au fost din gama Sole.

Acum ma impresioneaza pentru ca le vin idei sa alimenteze vinificatia cu energie de la soare, printr-o centrala fotovoltaica.
Vin din soare la Cramele Recas
Sursa foto

Vin din soare la nivel mare

Glumeam cand am vizitat Cramele Recas si, vazand tancurile numerotate, am intrebat ce vin este in tancul cu nr. X. N-ar fi fost problema sa aflam, raspunsul era pe o tableta la indemana gazdei.

N-am glumit insa cand am zis despre platforma industriala.

platforma industriala Cramele Recas

Daca locul n-ar fi inconjurat de vii ai putea sa crezi ca este vorba despre un mare combinat industrial sau ceva de genul. Ca sa va faceti o idee teoretica, Cramele Recas au o capacitate anuala de productie si stocare de „doar” 32.000.000 de litri de vin.

Philip Cox

Va dati seama cat de „micute” sunt unele tancuri de inox prin comparatie cu inaltimea unei colege somelier 🙂

Cramele Recas

Cu atatea utilaje si tancuri cu temperatura controlata, mai mult ca sigur ca si factura de energie este impresionanta.

Iar in astfel de cazuri iti vin idei ecologice si economice, cum ar fi constructia unei centrale fotovoltaice. Probabil au fost inspirati de gama de vinuri Sole, pe care am degustat-o si noi pe indelete in vizita la Cramele Recas.

Daca tot au parte de soare generos cu strugurii, s-au gandit sa-l foloseasca si la vinificare.

Sole Roze Cramele Recas

Centrala fotovoltaica pentru vin din soare

Vezi viata in rosé cand stii ca soarele iti furnizeaza si energia cu care sa vinifici rodul obtinut din strugurii mangaiati de acelasi soare 🙂

Dar sa lasam poezia si sa intelegem centrala folovoltaica in cateva cifre:

  • 1.680 de panouri fotovoltaice de 455 Wp,
  • suprafata 4000 m2,
  • putere de 764,4 kWp,
  • energie electrica de 888,64 MWh anual.

Investitia realizata impreuna cu E.ON Energie Romania va asigura 20% din energia necesara complexului de vinificatie.

La Recas nu vorbim despre viticultura ecologica, insa centrala fotovoltaica va contribui la reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 260 de tone pe an.

Hai noroc si sa mai aveti astfel de initiative. Beau in cinstea lor un vin de Recas 🙂

Pentru ca suntem in plina canicula si sub soare arzator, la gratarul din weekend voi bea un vin din soare 🙂

Hai noroc!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.