Mai tineti minte cand va spuneam despre Vodafone Supernet Fibra? Dar despre localizarea victimelor montane sau despre Aplicatia Salvamont? Ei bine, acum este vorba despre inca 2 solutii noi dezvoltate prin parteneriatul Vodafone-Salvamont.
Solutii noi pentru gasirea victimelor montane
Cele 3 solutii tehnice amintite mai sus se impletesc armonios si trec la nivelul urmator. Vodafone si Salvamont ofera 2 solutii noi pentru gasirea victimelor in zonele montane inaccesibile.
In primul rand serviciul de comunicatii prin fibra al Vodafone Romania, redenumit Vodafone GigaNetwork, ajuta la reducerea timpului de cautare a victimelor.
Centrele de comanda se bazeaza pe rapiditatea si fiabilitatea retelelor GigaNetwork FIBRA si GigaNetwork 5G pentru a scurta timpii de cautare.
Apoi se face apel la drone si inteligenta artificiala pentru a gasi mai repede victimele din zonele montane.
Semnal mobil in zone montane greu accesibile
Prima solutie se refera la acoperirea cu semnal mobil a zonelor montane greu accesibile si se bazeaza pe 2 echipamente:
- 1 echipament de la sol, instalat pe mijloace de transport specifice zonelor montane se conecteaza prin satelit in reteaua Vodafone,
- 1 echipament radio intalat pe o drona profesionala care va survola zona de cautare.
Echipamentul radio instalat pe drona genereaza semnalul mobil de tip voce si date, inclusiv semnal 5G, pe o raza de pana la 10 km.
Astfel telefonul mobil al persoanei cautate se conecteaza in mod automat la reteaua Vodafone si este detectat. Victima va putea sa contacteze serviciul unic de urgenta 112, indiferent de operatorul de telefonie folosit.
In plus, cautarea este simplificata daca persoana cautata a activat functia de localizare prin date mobile prin Aplicatia Salvamont. Daca aplicatia a fost activata la pornirea pe traseu, Salvamont va putea urmari traseul pe munte si va localiza persoana cautata mai repede.
Inteligenta artificiala si detectarea automata a persoanelor disparute
A doua solutie utilizeaza fotogrametria si inteligenta artificiala pentru capturarea si analizarea imaginilor geolocalizate.
Capturarea imaginilor de inalta rezolutie in zona de cautare este realizata de o drona profesionala, bazata pe fotogrametrie si termoviziune.
In 30 de minute drona parcurge 5 km liniari si acopera o suprafata de 24 de hectare. Se pot realiza intre 130 si 300 de imagini, in functie de parametrii de zbor si de rezolutia camerei din dotare.
Fotografiile sunt descarcate la Centrul National de Analiza Date Salvamont-Vodafone, prin reteaua special creata pentru misiunea de salvare.
Cu ajutorul retelei GigaNetwork FIBRA, aproximativ 100 fotografii sunt procesate si analizate in 2 minute. Se foloseste programul de detectie automata cu inteligenta artificiala SARUAV.
Cele 2 solutii implementate de Vodafone asigura o capacitate de cautare de 10 ori mai mare pentru salvatorii montani.
Spor salvator!

Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei