Magie neagra cu Merlin din Oltenia

Magie neagra cu Merlin din Oltenia
Ca tot vorbeam despre zilele de sarbatori cum se cuVin, am auzit ca Lunea a treia din Ianuarie ar fi cea mai deprimanta zi din an. Cica daca s-au dus sarbatorile si concediile iar dupa weekend incepe o noua saptamana, ei bine, atunci lumea e de 3 ori cu moralul la pamant 🙂 Pai hai sa ridicam paharul moralul si macar finalul zilei deprimante sa-l inveselim putin 🙂

Pentru a schimba starile va propun sa apelam la magia neagra. Este vorba despre un stranepot de-al lui Merlin, cu origini oltenesti, de unde si numele Merlot.

Despre el se povesteste ca este negru ca sufletul duhurilor rele si intens precum gandul zanelor bune. Nobil ca un print si popular ca un joc oltenesc. De aici si puterea lui de a transforma raul in bine si o zi deprimanta intr-una cu final fericit. Ceva de genul cele rele sa se spele (pe apa Dunarii), iar cele bune sa se-adune ca taninii rotunzi dintr-un vin reusit 🙂

Pentru cea mai deprimanta zi a anului, va prezint un antidot, Printul Mircea Merlot.

Printul Mircea Merlot
Ca orice print care se respecta, are o suita care-l insoteste. Daca lucreaza singur, magia lui are puteri limitate, insa il vor ajuta cativa spiridusi (g)astronomici.

Avand in vedere sezonul rece in care ne gasim, primul spiridus isi face veacul in cuptor sau pe gratar, sub forma preparatelor traditionale romanesti pe baza de carne. Acum nu stiu exact ce preferati voi, carnea de porc sau vanatul, dar impreuna cu magia lui Mircea Merlot va face ca depresia sa nu se mai simta deloc.

Daca sunteti la dieta si faceti pauza de carne dupa sarbatori, Merlot scoate din joben o branza maturata si astfel depresia este ca si maturata.

Ce ziceti, tine vraja lui Merlot in a treia zi de luni din Ianuarie?
Spor sarbatoritor!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.