NeSTEMate recoltate pentru sanatate

NeSTEMate recoltate pentru sanatate
In 2004 am donat pentru prima data sange. Am donat voluntar, nu pentru o persoana aflata in nevoie acuta, care ne-ar fi solicitat.

Eram un grup de tineri si am impresionat-o placut pe doamna doctor de la centrul de recoltare, care ne-a spus ca sangele donat atunci de noi va salva viata cuiva.

donare de sange
Ne-a spus ca rezervele de sange sunt foarte mici si ca de obicei se doneaza doar atunci cand cineva are nevoie urgenta. 

Atunci vin rudele, prietenii si colegii de serviciu si doneaza, chiar daca n-au aceeasi grupa de sange cu cel aflat in nevoie.
Am intrebat daca n-ar fi mai bine sa donam fiecare preventiv, pentru a fi siguri ca, daca la un moment dat avem nevoie de transfuzie, nu vor fi probleme. Doamna doctor mi-a spus ca ar fi ideal sa se intample asa, ca un fel de polita de asigurare, dar din pacate nu exista conditiile tehnice pentru pastrarea sangelui pe o perioada mare de timp.

Am mai donat de cateva ori, tot voluntar si fara sa stim cine vor fi beneficiarii, dar m-a urmarit mereu ideea asta cu asigurarea preventiva.

Am amintit despre donarea de sange pentru a face o paralela cu zilele actuale. Intre timp tehnica a evoluat, iar la nastere se pot recolta celule stem care pot fi folosite mai tarziu, de copil, de cineva din familie sau chiar in scop umanitar. Celulele se stocheaza in banci de celule stem, pe perioade de timp foarte mari, iar atunci cand este nevoie de un tratament cu celule stem, compatibilitatea este maxima, fiind practic vorba despre celulele noastre.

Daria mea s-a nascut in 1998 si atunci nu stiam ca exista aceasta posibilitate, de aceea ma gandesc ca este bine ca actualele si viitoarele mamici sa stie ca astazi este posibila stocarea si sa poata lua o decizie in cunostinta de cauza.

De altfel, atunci cand intrebi un viitor parinte ce vrea sa aiba, baiat sau fata, cel mai intalnit raspuns este „nu conteaza, sanatos sa fie”.

Si daca sanatatea copiilor este foarte importanta pentru viitorii parinti, trebuie sa gandim si-n viitor. Tehnologiile actuale se vor perfectiona, insa momentul optim al recoltarii este unul singur, la nastere.

M-am gandit ca pentru a constientiza acest lucru, viitorii parinti ar trebui sa stie cat mai multe lucruri despre celule stem.

Daria mea are aproape 16 ani, astfel incat cred ca sunt mai interesante opiniile unor proaspeti parinti.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=hnL6eD8e_2Q]

As mai adauga o parere de la un prieten blogger, proaspat tatic, dar dupa o scurta paranteza.

Tratarea bolilor pe baza celulelor stem are o vechime de peste 20 de ani, in anul 1990 fiind acordat chiar un premiu Nobel pentru medicina pentru aceasta descoperire.

Si pentru ca am vorbit despre evolutia tehnologiei, premiile Nobel pentru medicina din 2007 si 2012 au legatura tot cu celulele stem.

Actualele cercetari se vor concretiza mai tarziu in rezultate si tratamente, dar este nevoie de materia prima, adica de celulele stem care se pot recolta la nastere, in cateva secunde sau zeci de secunde.

Iata ce spune prietenul meu CristiC, blogger craiovean si proaspat tatic, care a apelat chiar la serviciile Cord Blood Center Medical:

„Noi le-am prelevat la nastere. Avind in vedere evolutia stiintei, celulel stem sunt utile. Ma rog la Dumnezeu sa nu le folosim vreodata, dar sunt utile.”

Sa va spun acum si parerea mea 🙂 Nu vreau sa vedeti celulele stem ca pe o chestie foarte complicata, la care au acces numai oamenii de stiinta. As vrea sa intelegem ca celulele stem sunt cele care reinnoiesc permanent tesuturile corpului nostru. De aceea, in momentul in care datorita unor boli, anumite tesuturi sunt deteriorate, actiunea celulelor stem este deosebit de importanta. Celule stem se folosesc deja la tratarea a peste 80 de boli, in special in cazul unor maladii grave.

Sa incepem insa cu inceputul si anume cu faptul ca in zilele noastre recoltarea celulelor stem se face in conditii de siguranta pentru mama si copil, dureaza putin timp si este posibila pentru toate tipurile de nasteri. Vezi si http://www.cordcenter.ro/recoltare-celule-stem.html.

Transportul probei recoltate se face in conditii speciale, iar procesarea grefei de sange placentar este foarte importanta, dupa cum am aflat de la http://www.cordcenter.ro/procesare-celule-stem.html.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=7hEyg93n_jw]

Celulele stem se pastreaza apoi intr-o banca de celule. Pentru a intelege mai bine despre ce este vorba, va invit la o vizita virtuala intr-o banca de celule stem:

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=kBCKlHTe_4I]

Sperand ca am inteles importanta recoltarii celulelor stem la nastere, sa ne bucuram ca avem si in Romania o banca de celule stem si posibilitatea de recoltare la nastere, ca masura de preventie, pentru viitor.

Sunt multi medici si oameni de stiinta care ne spun ca preventia este mai ieftina decat tratarea. Si daca pentru masini sau case suntem dispusi sa platim preventiv, cu atat mai mult ar trebui sa ne intereseze asigurarea preventiva a sanatatii noastre, cu ajutorul celulelor stem.

Eu sunt interesat de sanatate, acestea fiind una dintre categoriile principale ale blogului meu. Dar ma refer la sanatate din punctul de vedere al preventiei, nu al bolii.

Cred ca organismul uman are putere de auto-vindecare, iar hranit cu propriile celule sanatoase, perspectivele de vindecare sunt practic nelimitate. Daca acum sunt cateva zeci de maladii care se trateaza cu celule stem adulte, avand la indemana celulele stem recoltate la nastere, posibilitatile de preventie si tratament cresc in mod exponential.

Ganditi-va numai la pacientii care sunt acum pe liste de asteptare, asteptand organe de la donatori. In cazul celulelor stem noi suntem donatorii, dar nu numai pentru noi ci si pentru membrii familiei sau poate si pentru altii.

Am vazut ca majoritatea parintilor se gandesc la recoltarea celulelor stem la nastere cam cum ma gandesc eu cand fac o asigurare de sanatate pentru calatorie, sperand sa n-am ocazia s-o folosesc. Calatorind in viitor insa, e posibil ca prin celulele stem prelevate la nastere sa salvam si vietile altora sau poate chiar umanitatea.

Particip cu acest articol la Spring SuperBlog 2014.

Spor preventiv!

4 Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.