Am inceput saptamna si a treia zi de „Augusthassos” cu o trezire la ora 07:00 si alergare pe plaja. N-am alergat mult, vreo 2,5 km, dar pe nisip si „spumat” de valuri este o senzatie unica. Mai aveam si varianta de a alerga pe marginea strazii, in adidasi, dar am ales sa prind aerosolii descult, pe malul marii.
Va spuneam ca plaja noastra este una dintre cele mai aglomerate din Thassos, asa ca dupa amiaza am plecat spre o plaja larga, aflata dupa Potos si Limenaria. Dupa amiaza inseamna dupa ora 17:00 – 17:30, rareori ajungand la plaja inainte de 18:00.
La Tripiti sunt sezlonguri si palarii, dar plaja este atat de mare incat n-am vazut-o niciodata aglomerata.
In apa sunt multe blocuri de piatra parca taiate cu tot felul de diagonale si linii, iar in acele sparturi sunt pesti si alte vietuitoare marine pe care le poti observa daca ai ochelari sub-acvatici.
In partea dreapta a plajei exista si un ponton de ciment, iar un pic mai la dreapta sunt cateva stanci de unde doritorii pot sari in apa fara probleme. Nu mai zic despre tavernele de pe plaja, spun doar ca ne-am asezat langa un grup de romani, care pana la urma s-au dovedit a fi chiar craioveni de-ai nostri.
Nu-i cunosteam, dar am facut cunostinta la un meci de volei pe plaja.
Ne-a placut experienta voleibalistica si ne-am adus aminte ca avem si noi minge de volei. Ba mai mult, ca si la plaja noastra Psili Ammos exista un teren de volei.
Alta idee a fost sa „vizitam” taverna despre care se povesteste in scrisoarea catre Jamie Oliver, insa am lasat vizita pentru o alta zi.
Cum a fost in ziua a treia in Thassos, vedeti in imagini.
Spor calator!
Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei