Anul acesta se implinesc 250 de ani de la nasterea compozitorului Ludwig van Beethoven, astfel incat 2020 este declarat Anul International Beethoven.
Anul International Beethoven la Craiova
Filarmonica Oltenia s-a alaturat acestui demers si-l sarbatoreste pe compozitorul german cu un concert din stagiunea Classic+.
Anul International Beethoven este sarbatorit in toata Europa, iar in Germania sunt peste 300 de evenimente dedicate lui Beethoven. De altfel, Oda Bucuriei, opera, compozitorului german, a fost aleasa imnul Uniunii Europene.
Nici la Filarmonica Oltenia nu este prima data cand ascultam piese de Ludwig van Beethoven. Imi aduc bine aminte, am ascultat Oda Bucuriei la finalul excelentului proiect numit Europa Season.
De data asta ne vom bucura de
- Concertul nr. 3 în Do minor pentru pian si orchestră, op. 37,
- Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, op. 55, „Eroica”,
alaturi de Orchestra Simfonica a Filarmonicii Oltenia, conduse de Dumitru Cârciumaru.
Dumitru Cârciumaru este un dirijor cu un amplu repertoriu muzical, fiind frecvent invitat in Italia, Spania, Franta, Elvetia, Germania, Rusia, Ucraina si România.
Repertoriul sau cuprinde spectacole de opera si balet, programe simfonice si vocal-simfonice clasice sau contemporane. Dumitru Cârciumaru este dirijor al Operei Române Craiova, sub conducerea caruia a fost prezentat spectacolul-eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri.
Pianista Andreea Bratu a sustinut recitaluri in New York in sali de concerte prestigioase precum CARNEGIE – Weill HALL sau Engelman Recital Hall – Baruch Performing Arts Center.
De peste 10 ani, Andreea Bratu are o activitate concertistica impresionanta. Recitalurile de pian si muzica de camera, cu parteneri din tara sau de peste hotare au bucurat iubitorii muzicii din România, Belgia, Elveţia, Franţa, Italia sau Statele Unite.
Acestea fiind spuse, avem cele mai bune „ingrediente” pentru a savura concertul dedicat lui Ludwig van Beethoven.
Biletele se gasesc la agentia Filarmonicii Oltenia cu preturi de 40 lei si 10 lei pentru elevi, studenti si seniori, de Luni pana Vineri in intervalul orar 10:00 – 18:00.
Spor incantator!

Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei