Guest post by Laura Trisca

Stimati cititori ai acestui blog „natural ca Aloe Vera”, sunt Laura Trisca, un om cazut iremediabil in patima cinematografiei. Cand am timp si inspiratie, impartasesc cateva ganduri despre filme pe blogul meu. Cand am timp, dar inspiratia ma ocoleste, recomand cateva pelicule pe pagina de Facebook a blogului. Unde oricine e binevenit, daca nu-si rataceste decenta prin navigarile virtuale.

Guest post by Laura Trisca

guest post by Laura Trisca

Parasesc pentru cateva momente fascinanta lume a filmului si raspund provocarii lansate de Daniel. Aceea de a vorbi despre sanatate, despre cum o vad eu si cat de mult inseamna ea pentru mine. Provocarea este cu atat mai mare, cu cat nu ma mai inscriu in categoria oamenilor sanatosi de aproape 12 ani. Prin anul I de facultate s-a declansat maladia al carei diagnostic corect aveam sa il aflu abia peste 10 ani, adica prin 2011. Desigur, ca multe alte boli ale omenirii, ea este incurabila, cel putin deocamdata.

Dar nu m-a impiedicat sa lupt, sa-mi termin studiile, sa lucrez si sa-mi intemeiez o familie. Sa-mi traiesc viata, cu alte cuvinte

Asadar, ce sa fie sanatatea?

DEX-ul zice c-ar fi o „Stare a unui organism la care functionarea tuturor organelor se face în mod normal si regulat”.

Eu i-as spune o armonie intre interiorul si exteriorul tau, o functionare la parametri optimi a fiintei. Tu la maximum, fara bariere!

Ciudat

Ciudat (sau nu), oamenii nu par a pretui sanatatea atunci cand o au pe deplin, desi ea este motorasul care mentine lucrurile in functiune. Datorita ei producem, acumulam, suntem activi intr-o directie sau alta.

Nu de putine ori mi s-au perindat imagini de neinteles in fata ochilor. iar protagonistii lor erau oameni in toata firea, oameni a caror varsta impune nu numai respect, ci si anumite asteptari. Cetateni cu o stare de sanatate vizibil degradata care fluturau diverse pretexte pentru a evita o banala vizita la doctor si cateva analize generale.

Motivele variau intre teama de medic, de intepatura acului, culminand cu omiprezentul „Nu pot lipsi de la serviciu! El imi sustine traiul, de aici imi castig existenta”. Omitand, in mod evident, esentialul, cu o lipsa de logica dezarmanta uneori.

Daca starea ta de sanatate se agraveaza atat de mult, cum vei mai putea obtine banii atat de necesari traiului? Nu e putin mai intelept sa-ti intrerupi temporar activitatea si sa-ti rezolvi problemele, pentru a reintra, ulterior, in circuitul obisnuit?

Este locul de munca (sau orice altceva) mai important decat TINE, decat sanatatea ta? Ridica-te din ceata si asuma-ti responsabilitatea pe care o ai fata de tine si de ceilalti, ofera-ti respectul si grija pe care le meriti.

Revenind la motivele pentru care scriu aceste randuri, voi incerca sa dau curs provocarii lui Daniel si sa mentionez cateva aspecte asupra felului in care maladia mea draga mi-a schimbat viata.

Aspecte negative

Incep cu aspectele negative: nu a existat zi in ultimii 12 ani in care sa nu ma doara burta. Uneori, crampele intestinale sunt insuportabile, desi mintea mea s-a setat cumva sa le accepte. Sa nu le mai receptioneze negativ, ci ca pe un fapt dat, care va trece in cateva ore. Am invatat sa trec peste ele fara analgezice.

Fiecare aliment din farfurie trebuie cantarit prin prisma gradului de fermentatie, a grasimilor pe care le contine, cat si a modului de preparare. Am deja 2 ani de cand nu am mai mancat mici, carnati, sosuri, anumite legume, cruditati etc. Uneori, imi este dor de fructe (altele decat singurele tolerate – bananele), iau o inghititura, o mestec cu pofta si o arunc. E micul meu truc pentru a rezista psihic poftelor atat de omenesti!O

O astfel de boala, iti schimba complet stilul de viata. Niciodata nu mananci la drum (nu exista alimente extra-sigure, in ciuda listelor intocmite de medici), poate doar sticsuri si apa. Trebuie sa calculezi (fara a face o obsesie din asta, desigur) sansele ca o toaleta sa fie in apropiere. Motiv pentru care nu mai particip de cativa ani la evenimente in aer liber, unde nu exista grupuri sanitare amenajate corespunzator.

Niciodata nu ma culc pana nu au trecut 2 ore de la ultima masa si nu dorm niciodata dupa-masa, cu exceptia cazurilor in care boala are un puseu acut.

Niciodata nu mananc de la straini altceva decat fiert sau pus pe gratar. Cu atat mai mult la reuniuni, unde te imbie cu platouri frumos ornamentate. Poate fi o greseala regretabila.

Tratament

Desigur, nu uit niciodata sa imi iau pastilele la timp. Regimul este vital, dar el nu inlocuieste tratamentul.

Chiar daca respecti intocmai indicatiile date de medic, tot ti se va face rau din senin intr-o zi. Acesta este motivul pentru care mintea mea a creat un soi de bariera care, uneori, mai stavileste din elan: nu ma angajez niciodata in proiecte pe termen lung. Intotdeauna scurt sau, cel mult, mediu.

Nu ma simt capabila, data fiind imprevizibilitatea lucrurilor, sa ofer ceva pe termen lung. Ceva care implica activitate si miscare sub program strict, zilnic.

Toate acestea de mai sus, combinate, devin extrem de obositoare uneori. Prea multe lucruri de luat in consideratie, prea multa strictete si suferinta, prea putina aventura si libertate. Alteori, mi se par extrem de naturale, gesturi intrate in reflex, reprezinta viata mea si fac parte, in mod firesc, din mine.

Pozitiv guest post by Laura

Deloc surprinzator, am identificat cateva aspecte pozitive, demne de luat in seama:

  • am invatat sa-mi port de grija singura, sa nu-mi plang de mila, sa lupt, sa detest alintaturile si alintatii, sa ma ridic atunci cand am cazut si sa merg mai departe. Am invatat sa iau lucrurile asa cum sunt, am invatat sa fiu puternica. Si, mai presus de toate, am invatat sa ma descopar.
  • acest regim de viata ma mentine supla si agila. Kilogramele in plus nu mai sunt de mult o problema.
  • alimentatia este una sanatoasa, exceptand lipsa fructelor. Mananc putina carne si multe legume, ceea ce imi da un tonus extraordinar.
  • am descoperit, prin intermediul bolii, ce este prietenia si cat de solida poate fi ea in anumite cazuri. De asemenea, valorile familiei, au capatat o cu totul dimensiune, mult mai ampla si mult mai profunda.
  • boala nu este nici rodul pacatelor mele sau ale celor care mi-au dat viata, asa cum diversi reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe au incercat sa-mi toarne cu palnia in cap, fara sorti de izbanda. Este, pur si simplu, o mostenire genetica (parintii nu intotdeauna ne transmit ce-i mai bun si mai bun din ei). Asta sunt eu, cu capul sus, luptand si sperand in fiecare zi.
  • cel mai important dintre toate, am descoperit ca viata este cel mai frumos dar primit vreodata. Ca merita sa traiesti, sa lupti, ca micile bucurii trebuie savurate pe indelete si nicidecum abandonate pentru ambitii mari. Am invatat sa ii inteleg pe cei bolnavi, sa-mi plec urechea si sufletul catre ei. Si, nu in ultimul rand, sa-mi tin mintile pe acasa.

Concluzie de guest post by Laura

Asadar, doamnelor si domnilor, ascultati-va trupul si nu-i ignorati mesajele pe care incearca, disperat, sa vi le transmita. Acordati-va atentia pe care o meritati si incercati, pe cat posibil, sa mentineti un gand pozitiv. E motorul care va tine in functiune.

Spor!

9 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.