Cum sa facem… sa fim noi insine

Cum sa facem... sa fim noi insine

Guest Post by Antoaneta

Cand esti copil ai sentimentul ca lumea e la picioarele tale. 
Orice ai face, rar se intampla sa fii certat si ranit de cei din jur. 

E drept ca sunt si copii ori adulti care nu tin cont de sentimentele celorlalti, dar rar se intampla sa nu invatam sa reactionam.

Pe masura ce cresti, inveti sa te imbraci, sa asortezi hainele si sa intelegi ca societatea „cere” sa arati intr-un fel ori altul. Sincer, eu cred ca fiecare ar trebui sa se imbrace cum doreste (atata vreme cat o face in limitele decentei :).

Sunt unele persoane care adora sa fie in pas cu moda si sa isi schimbe garderoba la fiecare sezon. Sunt alte persoane comode care doresc doar sa se simta bine in propria piele cu hainele care le plac. Dar sunt si persoane care incearca sa faca totul undeva… la mijloc.

Eu nu stiu cum sunt. Probabil un fel de struto-camila. De ce?

Pentru ca imi plac anumite haine la moda. Nu urmaresc prezentari vestimentare. Habar nu am care este trendul,dar ma uit pe net si pe strada si inteleg cam cum bate vantul 😀

Pentru ca prefer sa am haine comode asa ca incerc sa imi aleg obiecte vestimentare ce pot fi asortate si combinate in fel si chip. As zice ca prefer un stil….”atemporal” 😉

Sunt insa persoane care fac tot posibilul sa iasa in evidenta. De ce? Numai ele stiu!

Eu una nu vreau acest lucru si stiu ca mereu am facut tot posibilul sa nu ies in evidenta sub vreo forma. Imi aduc aminte ca mama mea imi cumparase un palton din lana. Pe vremea aceea erau rare astfel de paltoane. Mai ales la copii. Uram sa il port cand mergeam undeva pentru ca,inevitabil, oamenii se strangeau in jurul meu si comentau paltonul: de unde e cumparat, din ce lana e facut, daca se gasesc si alte marimi sau modele… etc.

Exact ce nu imi placea: sa fiu in centrul atentiei! Sa fiu trasa de obraz, de mana, de haine ca sa aibe adultii ce discuta! Si uite asa am ajuns eu sa nu suport sa fiu in centrul atentiei!

Alta chestiune care ma enerva era faptul ca eram mereu pusa sa spun poezii. Cand am invatat balada Miorita (o facusem din pura placere), au reusit sa imi distruga bucuria de a o sti. De ce?

Ghici cine spunea balada la fiecare reuniune de familie? La fiecare drum la serviciul unuia dintre parinti? Si uite asa am ajuns eu adult si am decis ca nu ii stresez pe cei doi copii ai mei si sa nu le cer sa faca ceea ce nu vor!

Credeti ca reusesc? Nu! Sa ii vedeti saracii cand se intalnesc cu bunicii cum ii streseaza si ii pun sa recite nu stiu ce poezie, sa faca nu stiu ce operatii matematice…

Acum…..noi am gasit doua cai:

  • 1. Eu le atrag atentia adultilor sa ii lase in pace ca nu sunt maimute sa se execute (e cam greu sa faci educatia unor adulti)
  • 2. Copiii au crescut si au invatat sa se opuna unor astfel de manifestari „ostile”

Credeti ca avem sanse sa scapam?

2 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.