Mai sa fie! Singurul hibrid pe care-l stiam capabil sa-ti produca senzatia de plutire este Zaibarul. Dar Zaibarul e la noi in Oltenia, nu plutesti chiar asa, in toata lumea, de 1 milion de ori. Sigur este vorba despre altceva, mai ales ca Zaibar si conducere auto… nu Vin bine impreuna.
Si-atunci ce sa fie cu vorba asta
„Plutesti, nu conduci”, prin care redescoperi lumea dintr-un hibrid?
Am inceput sa-mi inchipui despre ce ar putea fi vorba… Plutesti, zbori… pai e simplu … „avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor”. Dar este ceva mai subtil, pentru ca zborul cere efort, iar plutirea este lina, silentioasa… un fel de perpetuum mobile.
La ce te mai duce gandul plutitor? La liniste, la pace, la nori albi si pufosi plutind pe un cer albastru. De ce nu, la un soare care straluceste alb-albastru.
Si cum visam eu asa linistit, cu capul in nori, m-a adus pe linia de plutire tot o intrebare blogosferica.
Manafu intreaba cum ne plac masinile hibride si descrie experienta lui cu Toyota PRIUS, cel mai cunoscut autovehicul hibrid din lume. L-am rugat sa-mi descrie experienta lui intr-o fraza:
„Desi interiorul e facut special sa te impresioneze, te obisnuiesti usor la volan, chiar si cu acel joystick ce tine loc de schimbator de viteze. Insa surpriza cea mai mare o ai, mai ales la inceput, cand pornesti motorul. Nu auzi nimic si ai impresia ca ai ratat pornirea. Apoi, dupa ce ai inceput sa rulezi, te simti ca intr-o masinuta din parcul de distractii sau in una de pe terenul de golf. Ai impresia ca te misti ca un robotel foarte silentios si ca nu vei prinde mare viteza. Gresit. Bagi piciorul in acceleratie si vezi pe pielea ta ca masina are nerv.”
Daca Manafu concluzioneaza ca trebuie sa testezi personal care-i treaba cu hibridul, iar Toyota ne invita la un drive-test, atunci sa ne imbarcam in Toyota Yaris Hibrid.
M-am urcat la bord, mi-am pus centura si asteptam sa vina stewardesa draguta cu intrebarea: „Coffee, Tea, Me?”
Dar stai ca nu sunt in avion si nici macar pasager. Eu sunt pilotul si acesta este un drive-test. Sau este un vis?
Le urez pasagerilor calatorie placuta si-mi indrept atentia catre tabloul de bord. Apuc mansa, pardon, volanul si-am pornit. Sau mi se pare? Peisajul defileaza incet, insa este ceva suspect. Nu se aude zgomotul motorului.
Ma uit din nou pe tabloul de bord si vad ca motorul electric este OK. Vitezometrul imi arata cum viteza urca spre 50 km/h.
Si tocmai cand incepusem sa pricep ce este cu senzatia de plutire, accelerez si intra in functiune si al doilea motor. Dar parca eram in masina, nu in avion bi-motor! Acum chiar ca nu mai conteaza, pentru ca simt din nou cum zbor si incep sa plutesc, intr-o miscare lina si desavarsita.
Si culmea, apar si norii albi si pufosi pe care-i imaginasem inainte. Si soarele alb-albastru, care nici macar nu ma orbeste. Probabil ca el este cel orbit de frumusetea modulului spatial pe care-l conduc. Nici nu mai conteaza ca avionul transformat in masina este acum modul spatial. M-am obisnuit deja cu senzatia si-mi place.
Este atata liniste si pace in jur, incat simt ca m-am desprins de grijile cotidiene. Cobor geamul, dar linistea este la fel de neclintita. Aerul este pur si curat si simt ca aproape nimic nu ma poate tulbura. Aproape, deoarece zaresc pe geam o figura familiara si dragalasa. Este o girafa curioasa, fugita de pe Facebook. Si-a lungit gatul pana la mine si este mirata toata de asa minunatie:
– „Asa ceva nu exista!”, zice Girafa.
Abia acum imi dau seama ca sunt totusi pe pamant, dar ca inca plutesc. Girafa vorbea despre perpetuum-ul mobile la care ma gandisem si eu initial.
Brusc, totul devine alb-orbitor si se aude o voce patrunzatoare care ne amuteste:
– „Aproape perpetuum mobile. Cu cat conduci mai mult, cu atat platesti mai putin…”
– „Pe cuvant?”, intrebam intr-un glas.
– „Nu, pe kilometru. Si pe cuvantul celor de la Auto Bild. Ei au declarat Toyota Yaris Hibrid masina cu cel mai mic consum de combustibil din Germania in 2013.”
Era Vocea Tehnologiei. Ma trezesc din reverie si daca n-as zari numarul de kilometri parcursi mi-as inchipui ca am atipit in timpul drive-testului. Dar incep din nou sa plutesc cand vad consumul in oras: 3.1 litri/100 km. Mintea mea calculeaza deja autonomia de zbor cand ma hotarasc sa pun piciorul in prag. Si pe pamant.
– Asa ceva nu exista!
De frica sa nu aud din nou vocea tunatoare, mai arunc o privire pe bord, ma ciupesc pentru a fi sigur ca nu visez si intr-un final recunosc.
– Ba exista! Este Toyota Yaris Hibrid.
Acum pot sa raspund si la intrebare.
Cum redescopar lumea dintr-un hibrid? Like a bird!
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=G3QrhdfLCO8]
Particip cu acest articol la SuperBlog 2013.
Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei
Alina
senzational articol, meriti 100 de puncte 🙂
Daniel Botea
Doamne-ajuta! Daca zici tu, asa sa fie 🙂 Dar cred ca ai fost influentata de aparitia girafei :))