Amintiri de vedeta, cu Doina din poseta

Doina, o vedeta in postea
Cand eram in liceu eram indragostit de o colega de clasa. Blonda, ochi albastri, dragalasa si un pic mai ciudata dar… ce mai conteaza cand esti indragostit? ­čÖé┬á

Imi aduc aminte ca in drum spre scoala rupeam un boboc de trandafir salbatic de la  bloc si ajuns in clasa, il strecuram in banca ei. Ea obisnuia sa ajunga mai tarziu (de multe ori intarzia), dar odata ajunsa in banca stiam ca zambeste, chiar daca era cu spatele la mine.

Cred ca stia cine este autorul, dar nu-mi multumea niciodata si nici eu nu aduceam vorba despre asta. Era ca un joc consimtit si nici unul dintre noi nu-i stricam farmecul.
Ei bine, pe vremea aia se facea si practica agricola la liceu, adica mergeam timp de o saptamana (sau mai multe) la munca in agricultura socialista. Am fost la cules de cartofi, ceapa, gogonele, mere sau castraveti. Plecam de dimineata cu trenul sau cu autobuzele si ne intorceam seara.

In aceste deplasari era si o parte frumoasa, gen excursie, avand posibilitatea sa cantam, sa jucam carti, sa spunem bancuri sau pur si simplu sa stam langa persoana indragita.

Reversul medaliei era soarele necrutator care ne ofilea. Plus praful care se aseza pe noi in timpul culesului.

In astfel de conditii, fata dragalasa a fetei de care eram indragostit devenise uscata si iritata. Eu tot indragostit eram insa ea se simtea stanjenita si nu era in elementul ei. Nu era obisnuita cu arsita si cu praful de pe camp. Noi mai aveam bunici pe la tara si eram cat de cat obisnuiti cu conditiile, cu soarele si cu culesul. Dar saraca fata statuse numai in oras si acum trecea printr-o incercare neplacuta a vietii.

Pe vremea aceea mergeam la scoala si sambata, iar cand aveam practica nu se tinea cont ce zi este. In lipsa bancii de la scoala si a trandafirului strecurat pe furis, intr-o zi de Sambata m-am gandit sa-i fac o surpriza, mai ales ca era ultima zi de practica si se apropia un eveniment aniversar.

Nu prea ma pricepeam eu la creme si emulsii, dar aveam exemple in familie. Mama mea folosea o emulsie nutritiva pe baza de castraveti – Doina – si stiu ca atunci cand mergeam la tara la cules (de vie sau de porumb), isi lua crema si se dadea pentru a se proteja dupa orele de arsita si de praf. Imi spunea ca hidrateaza si reface pielea si ca n-ar pleca de-acasa fara Doina.

N-am fost uimit sa vad ca o mai foloseste si azi, dar am fost uimit cand am recunoscut ambalajul din copilarie.
Doina - crema cu emulsie de castraveti
Pe vremea constructiei socialismului nu gaseai in fiecare zi sa-ti cumperi ce vrei, asa ca atunci cand se „baga” Doina la magazin, maica-mea isi facea aprovizionarea cu mai multe exemplare, pentru ca nu se stia cand mai avea ocazia sa cumpere.

Asa ca am luat Doina din rezerva strategica a mamei mele si-n Sambata respectiva am stat cu gandul numai la drumul de intoarcere, cand planuiesem sa-i dau cadoul surpriza colegei mele.

Era foarte suparata pentru ca fata ei fina se uscase si incepuse sa se cojeasca. Luni mergeam la cursuri si, ca o „implinire” a celor intamplate, era si ziua ei de nastere. Ziua in care trebuia sa fie vedeta, sa se simta in centrul atentiei, sa daruiasca bomboane, sa primeasca felicitari si sarutari de la colegi… pe fata aia uscata… Un adevarat cosmar pentru ea.

Dar eu speram sa-i redau zambetul, asa ca la coborarea din „trenul agricol” am zis… acum sau niciodata! Imi ticluisem eu niste cuvinte pentru momentul inmanarii cadoului, dar cand a fost sa fie n-am putut sa zic decat atat:
– Pentru tine, Doina!

Si pe ea o chema tot Doina, astfel incat pana la urma s-a nimerit bine si mesajul. Dar cel mai bine s-a „nimerit” ca Doina a folosit Doina incepand de Sambata seara, a continuat si Duminica, iar Luni cand a venit la scoala era luminoasa si radia de ┬ábucurie. Nici macar n-a mai intarziat ­čÖé

Efectul Doinei se vedea pe fata Doinei, iar eu eram cel mai fericit ca-i revenise zambetul de care eram indragostit. Cand a ajuns cu bomboanele la mine am simtit ca a prelungit momentul felicitarilor, tocmai pentru a-i simti mai bine fata devenita din nou moale si fina. M-a privit lung in ochi si mi-a soptit usor:
– Iti multumesc pentru tot! Si pentru trandafiri si pentru ziua de azi, pe care mi-ai facut-o cadou.

Dupa ore m-am trezit ca a venit la mine, m-a luat de mana si foarte natural a zis:
– Mergem?
– Unde? Abia am reusit sa intreb…
– Surpriza a zis… si nici nu stiu cand ne-am trezit in cofetaria de langa liceu.

Nu mai stiu ce a fost mai dulce, profiterolul sau faptul ca m-a tinut mai tot timpul de mana. Poate a vrut sa-mi demonstreze ca si mainile crapate de la muncile agricole erau la fel de catifelate ca inainte ­čÖé

Cert este ca mai incercasem sa-i captez atentia si prietenia, dar probabil ca n-am avut suficient farmec.

Azi, daca as mai fi in situatia de a salva o vedeta, as avea la indemana tot o crema din gama Doina. Intr-un format mai portabil, va prezint o vedeta in poseta:
Doina - o vedeta la tine in poseta
Si pentru ca am revenit in vremurile noastre, probabil ca azi cadoul ar fi ante-anuntat pe Facebook cu o melodie ritmata, colaborare KREM cu o Doina plina de Farmec.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=xFmX7orbgZc]

Particip cu acest articol la SuperBlog 2013.

2 Comments

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.