Sapte muzicieni din sapte tări ale lumii se întâlnesc în România pentru a da viată unui proiect inedit, în care muzica traditională si jazzul se îmbină într-o armonie perfectă.
Roots Revival Romania ne invită să ne redescoperim rădăcinile culturale prin accesarea traditiilor care ne definesc.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=USluFY2dEAI]
Primul proiect Roots Revival Romania a avut loc în 2013, iar in 2014, experienta se reediteaza sub forma a unui turneu în patru orase.
„Frumusetea unui astfel de demers muzical constă în faptul că nu stii de la început către ce te îndrepti. Ai o bază sonoră de la care pornesti, iar apoi fiecare aduce în proiect parte din sufletul său.
Toti cei sapte muzicieni vor veni din diverse colturi ale lumii la Bucuresti, cu o săptămână înainte de începerea turneului si vor crea spectacolul de la zero” spune Mehdi Aminian, initiatorul si coordonatorul proiectului.
Iata cine sunt artistii pasionati în egală măsură de traditie si inovatie, care vor conduce publicul într-o călătorie jazzistică de exceptie, către inima folclorului românesc:
Initierea lui Mehdi Aminian în muzica persană si ney a început pe vremea adolescentei sale petrecute în Iran. Avea 16 ani când a părăsit tara natală, moment care a marcat începutul unui sir neîntrerupt de revelatii în cele mai vechi traditii muzicale ale lumii.
A petrecut doi ani în mănăstirile sufite din Bosnia si a sustinut numeroase concerte în Europa si Asia de Sud-Est.
Si-a format astfel un stil propriu, care depăseste cu mult limitele unui singur gen.
Mehdi nu tinteste doar să aducă publicului o experientă muzicală desăvârsită, ci si să scoată la iveală acea legătură autentică, ancestrală, pe care fiecare dintre noi o are cu sunetul.
Mehdi cântă la ney – instrument de suflat folosit în Orientul Mijlociu de sute sau chiar mii de ani. Tehnica de interpretare la acest instrument este una specială, care utilizează buzele, limba si dintii, având ca rezultat un sunet foarte cald, unic.
Cântăreata, compozitoarea si păpusara Monooka (Monica Lucia Mădas) se remarcă prin vocea uimitoare, acuratetea interpretării si versurile sale pline de expresivitate. S-a stabilit în 2007 în Marea Britanie si a initiat proiectul Monooka’s Caravan, care îmbină pătimase cântece traditionale românesti si cântece tigănesti din zona Muntilor Carpati cu spontaneitatea debordantă, improvizatia liberă si anecdote. Apariţiile scenice ale Monicăi Mădaş combină muzica, marionetele, dansul şi povestirile, astfel încât vă puteţi aştepta la prospetime si inedit, dar şi la emoţia cântecelor vechi, de o muzicalitate aparte.
Este un renumit interpret la oud, compozitor si lider de ansamblu care realizează turnee pe diferite meridiane ale lumii si s-a stabilit din 2007 la Amsterdam. Din Africa până în India, din Persia până în Balcani, de la muzica contemporană la jazz, Mehmet a corelat artistic experienta sa în diferite genuri. Improvizatiile si compoziţiile sale, viziunea personală asupra diverselor stiluri muzicale reflectă căutările lui Mehmet în noile directii stilistice si forme de inspiratie.
Oud-ul este un instrument în formă de pară care se aseamănă în multe privinţe cu lăuta europeană. După multi ani de cercetări, Mehmet Polat a reusit să elaboreze propria sa tehnică pentru a depăsi limitările acestui instrument traditional. Astfel, interpretul are posibilitatea de a aborda si lucrări cu un grad de dificultate mai mare sau piese din repertoriul muzicii moderne.
Este unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni din tara sa, solist la duduk al Orchestrei Naţionale de Instrumente Tradiţionale a Armeniei, în ansamblul de muzică tradiţională “Taghran” şi în cadrul formaţiei de instrumente folclorice “Gurdjieff”. Pe lângă angajamentele sale la Conservatorul din Yerevan şi colaborările cu ansamblurile menţionale, Emmanuel Hovhannisyan a realizat numeroase proiecte muzicale. Un nou element în cariera sa îl reprezintă implicarea în proiecte de teatru şi cinema, graţie colaborării cu Teatrul “Hamazgayin” din Yerevan, unde evoluează ca actor.
Duduk-ul este un instrument de suflat cu origini antice, localizate în secolul al V-lea. Există totuşi specialişti armeni care consideră că duduk-ul ar fi apărut de fapt cu 1500 de ani înainte de secolul respectiv. În Armenia el este numit ”tsiranapogh” sau “fluier din cais”. În 2005 UNESCO a declarat duduk-ul armean ca fiind o capodoperă şi l-a inclus în Patrimoniul Intangibil al Umanităţii.
Câstigătoare a Premiului Millennium, violonista, violista si compozitoarea Meg-Rosaleen Hamilton apare frecvent pe scenele internationale.
Este membru fondator în două formatii care activează la Londra si abordează genul world-music: She’Koyokh si Kosmos Ensemble.
Studiul intensiv al muzicilor traditionale grecesti, turcesti, arăbesti si stilului flamenco i-a oferit posibilitatea de a apărea pe scenă alături de numeroase ansambluri ce abordează genul world-music.
Încă de la prima lectie de percutie, pe care a primit-o la 9 ani, Ruven a stiut că menirea lui este aceea de a fi percutionist.
A fost membru în formatii de muzică rock si pop, iar la vârsta de 16 ani a început să fie atras de percutia clasică.
A câstigat competitia natională „Jugend musiziert” si a avut ocazia de a realiza turnee în diferite colturi ale lumii. Pe lângă studiile universitare cu specializare în muzica contemporană, Ruven a luat contact cu muzici traditionale din Bulgaria si alte tări din zona Balcanilor, pe care le aprofundează în prezent la Departamentul world-music al Universitătii Codarts din Rotterdam.
S-a născut si a crescut în India, dar locuieste în prezent în Serbia. A învătat să cânte la instrumentul de percutie traditional numit „tabla” încă din copilărie. Cu timpul, colaborând cu artisti din medii culturale diferite, si-a dezvoltat un limbaj propriu, care tine pasul cu muzica contemporană.
De când a devenit membru al formatiei Shira u’tfila, în 2004 Akash a luat contact si cu muzica Orienului Mijlociu, îmbogătindu-si astfel repertoiul. Pe lângă cariera muzicală, Akash Bhatt este un architect de succes.
Mi se pare un proiect extraordinar si sper ca Roots Revival Romania 2015 sa includa si Craiova printre destinatii.
Spor incantator!
Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei