Azi nu mi-am mai luat geaca impermeabila peste tricou. Este un semn ca vrand-nevrand a trecut primavara. La 18 grade de dimineata am considerat ca trecem la sezonul urmator.
Primavara schimbatoare dar preferinta neschimbata
Oricat de schimbatoare a fost primavara asta, cu ploi, calduri si friguri, e anotimpul meu preferat. Nu stiu daca faptul ca sunt nascut la sfarsit de Aprilie conteaza, dar e anotimpul in care ma simt cel mai bine. Daca tot sunt taur, ma simt ca Ferdinand care nu se mai satura de mirosul florilor 🙂
Stiu ca vine primavara cand se simt miresmele florale in aer. La inceput in casa, in buchetelele de ghiocei, toporasi si violete. Apoi marea explozie de 1 si 8 Martie, cand prefer sa daruiesc frezii frumos mirositoare.
Mai tarziu mirosul de primavara se simte si afara. Tonul il dau corcodusii.
Miros un pic si caisii, dar mai subtil. Mai tarziu ma vrajeste mirosul de salcam, pentru ca in final sa troneze teiul. Este semnul ca se apropie sfarsitul primaverii.
Si da, sa nu uit de margaritar, prin care as sintetiza primavara cu mireasma sa verde.
Un anotimp de tranzitie, greu ca orice inceput
Chiar daca-mi place primavara, nu zic ca este un anotimp usor. Ba din contra, fiind un anotimp de tranzitie, organismul resimte schimbarile din natura. Pana acum n-am avut treaba cu astenia de primavara insa in fiecare primavara fac cate o purificare a organismului.
Incepand de anul asta am mai adaugat si-un semimaraton de primavara, ca sa fie mai dinamic anotimpul preferat. Atunci am simtit exact esenta primaverii, trecerea de la zapada la soare. La start era soare, in cel mai inalt punct era zapada cu soare 🙂
Nu mai conteaza ca la cateva zile dupa semimaraton a nins ca-n povesti la Brasov. Conteaza ca am alergat de 1 Aprilie ca in timpul verii.
Primavara culinara, dulce si verde-amara
Imi place primavara si din motive culinare 🙂 Natural, pai cum sa nu-mi placa anotimpul in care explodeaza toate verdeturile. Salata verde, stevie, urzici, loboda, dragavei, spanac, ridichi rosii, ceapa si usturoi verde. Pfff, deja imi ploua in gura asa ca ma opresc aici.
Dar nu inainte de a aminti si de fructe. De la corcodusele, zarzarele si caisele verzi, acrisoare-amarui, la capsuni si scumpele de cirese 🙂
De cand n-ati Mai mancat cirese direct din copac? Gata, ma opresc!
Voi in ce senzatii sintetizati primavara? Si cat de mult va place acest anotimp capricios?
Spor!

Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei