10 gânduri despre ziua în care…

După calendarul Iulian urmează modelul Georgian 🙂 Vă invit să aflați gândurile Georgianei. 10 gânduri despre ziua în care nu vom mai fi în stare… Starea de alertă.

Matza castigatoare si 10 gânduri actuale

10 gânduri de la Georgiana

Nici nu știu cum să încep un astfel de articol. Am „corpul” lui, dar cum aș putea să vă introduc cu adevărat în poveste? Imaginați-vă că îmi imaginez ziua în care nu vom mai fi în stare… În starea de alertă, adică. Deocamdată, este tot ce pot face. Cu propriile 10 gânduri.

Primul gând despre coronavirus.

Atunci când am auzit prima dată despre acest virus, a fost ceva în treacăt. Se întâmpla în China, nu aveam ce să pățesc. Apoi am citit câte ceva despre un liliac și cum lucrurile încep să se precipite. Au urmat Știrile Pro TV, unde anunțau că au băgat în carantină un vas de croazieră tocmai din cauza acestui Covid. Am citit câteva zile însemnările dintr-un fel de jurnal de bord, dar, din nou, păstrând acel sentiment că treaba asta se întâmplă undeva departe de noi. Nu mi-am făcut griji.

Există au ba? Mai avem pana la 10 gânduri 🙂

Atunci când coronavirusul a început să facă ravagii prin Italia (din cele citite, nu cunosc cazuri acolo), mi-am făcut cu adevărat griji. Pentru că mama se afla chiar în zona roșie. I-am spus să aibă grijă, să nu iasă din casă (oricum, nu aveau voie), să respecte cât mai mult regulile. Din fericire, nu a fost afectată de niciun fel de virus (nici măcar răceală) și ne-am mai liniștit după ridicarea restricțiilor de urgență.

Dar discuțiile au existat: coronavirusul există au ba? Oricine avea o părere despre subiect, circulau pe internet tot felul de teorii conspiraționiste, medici care explicau cât este de gravă această „gripă”. Toate astea în timp ce la TV ni se serveau „morți pe pâine”, scuzați expresia. S-a pompat panică în populație, iar acest lucru nu a fost chiar greu de realizat. Arăți sicrie peste sicrie, cimitire pustii, slujbe ținute de un preot și un dascăl pentru toți cei ce au pierit din cauza covidului. Gata! 100% complete. Instalarea panicii s-a încheiat cu succes. Bine, „s-a încheiat” e un fel de a spune. De fapt, abia atunci a început.

Părerea mea?

Coronavirusul există, dar nu este o boală atât de gravă precum ni s-a livrat în media. Eu cred că educarea populației putea conduce către rezultate mult mai bune. În fine, discuția este mult mai amplă, nu o pot rezuma aici în câteva cuvinte. În plus, există oameni avizați care să o facă. Și dacă tot am ajuns aici, trebuie să vă zic: Aveți grijă și aveți grijă de unde vă preluați informațiile! Nu doar în privința acestui subiect, ci așa, în general.

Pandemie? Ce, cum, când?

Nu m-am documentat „la sânge” despre acest subiect (așa cum au făcut-o niște cunoscuți de-ai mei), dar am început cu o căutare pe Google: „pandemie dex”.

PANDEMÍE, pandemii, s. f. Epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare, cuprinzând mai multe țări, continente. – Din fr. pandémie.

Așa că, dacă tot e pandemie, inevitabil, a ajuns și în țara noastră. Când a fost anunțat primul caz de coronavirus în România (26 februarie 2020), supermarketurile erau deja golite pe la rafturile de făină și hârtie igienică. Vezi „panica” de mai sus. M-a încercat un sentiment de angoasă, dar nu m-am panicat. De fapt, nu m-am panicat niciodată. Ce-o fi, o fi! Încă nu eram ca Italia (pe 26 februarie, italienii numărau deja 323 de cazuri). Și mi-am văzut de treabă.

Carantină? Lucrurile devin din ce în ce mai serioase.

Și uite așa, coronavirusul ne-a afectat pe toți, chiar și în mod indirect. Starea de urgență ne-a obligat să lucrăm de acasă (acolo unde a fost posibil – deci, și cazul meu). Dar a lăsat multă altă lume fără job. A omorât lent, sigur și groaznic afaceri mici, a făcut să tremure alți manageri de companii. Începeam deja să numărăm din ce în ce mai multe cazuri noi în fiecare zi. Până când nici nu am mai ținut șirul.

Eram în carantină și ne-am bucurat. Cel puțin, la început. Deși aveam o stare de tensiune de câte ori eram nevoită să merg afară (chiar și cu câinele în jurul blocului), îmi spuneam că nu putea să dureze o veșnicie.

Lunile din starea de urgență mi-au părut o eternitate.

Nu mă plâng. Am avut de lucru, cum spuneam, ba chiar nu-mi ajungeau orele dintr-o zi să duc la bun sfârșit tot ce-mi propuneam dimineața. Dar îmi lipsea din ce în ce mai mult libertatea. Libertatea de a plimba nestingherită pe străzi, fără să car după mine o declarație. Da, simțeam că o car. Îi simțeam greutatea în zeci de kilograme. Aveam teama de a mă opri la bancă (deși aveam lucruri urgente de rezolvat). M-am dus cu frică la casa de la țară. Acolo nu mai locuia nimeni, deci nu puteam trece pe declarație „îngrijirea persoanelor vârstnice”. Dar, din nou, treburile nu suportau amânare. Trebuia să ajung neapărat. Mai ales că știam că nu vom intra în contact cu nimeni, deci nu „zădărniceam” combaterea bolilor. Dar nu aveam de unde să știu peste ce polițist cu capsa pusă dau.

Dar au trecut…

A urmat o stare de alertă continuă.

Și continuă… până azi. Când lucrurile tind să intre pe un făgaș normal. Normal? Ce-o mai însemna și asta? Consider că nu ne vom întoarce niciodată la „ce era înainte”. Nu mai avem cum. Măcar sper că vom păstra toți obiceiul spălării mâinilor cu rigurozitate și dezinfectării telefonului, telecomenzii, cheilor, clanțelor. Că vom lua cu noi regulile minime de igienă și chiar de bun-simț. Nu mai stați în ceafa celui din fața voastră la coadă, lăsați oamenii să respire. Nu ieșiți mai repede din supermarket, dacă stați la 2 cm de cel dinaintea voastră. Etîcî.

Prima zi de „normalitate”.

Făcând acel exercițiu de imaginație de la începutul articolului, încerc să-mi imaginez… normalitatea. Adică „noua normalitate”. Nu mă voi simți în largul meu în apropierea oamenilor (cum nici înainte de pandemie nu se întâmpla). Mă voi feri cât mai mult de spațiile închise aglomerate. Voi privi cu neîncredere un strănut (toți facem asta, chiar și față de noi înșine, trebuie să recunoaștem). Voi pleca în vacanță unde văd cu ochii, fără să stabilesc nimic dinainte, și mă voi bucura de natură. Tot departe de oameni. La fel ca „înainte”.

Nu am făcut nimic special, dar m-am ferit de coronavirus.

Din (mare) fericire, nu am fost atinsă de Covid-19. Cum spuneam, nu am făcut ceva anume, ci am respectat niște reguli. Le-am amintit și mai sus. Da, am purtat mască fără să-mi dau ochii peste cap (deși mi se abureau ochelarii). Nu știu dacă cei ce au luat coronavirus au făcut ceva greșit, eu spun doar despre mine. Deși mi-a părut extrem de rău, am organizat întâlnirile Fabrica de Poezie pe Zoom (cu câteva excepții, când lucrurile păreau că se mai relaxează). Am evitat întâlnirile de orice fel (dacă nu erau necesare) și am avut noroc de oameni responsabili în jurul meu. Atunci când nu erau siguri că rezultatul testului lor ar fi negativ, refuzau orice contact cu mine, cu cei apropiați mie.

Final de 10 gânduri. Coronavirusul – o lecție pentru omeni(r)e?

Acum, la un an de când am intrat în carantină (?), se întrevede luminița de la capătul unui tunel lung, întunecat, ce a sădit spaima în unii dintre noi. Pe drumul către ieșire, mulți au pierdut persoane dragi și nu le-au putut plânge la căpătâi. Or, în aceste cazuri, lucrurile nu se mai „repară”. Ceasul nu se mai dă înapoi. Răul este deja făcut.

Important este să reținem tot ce ne-a „predat” acest Covid-19. Ne-a amintit de importanța vizitelor făcute celor dragi, că internetul nu reprezintă totul, că un telefon nu ține locul unei mâini așezate pe o frunte fierbinte, că „sănătatea e mai importantă decât toate”.

De multe ori, în tot acest timp, am văzut oameni ajutând alți oameni. Omenie pentru omenire. O menire pentru coronavirus a fost și aceea de a ne aminti că suntem în stare! În stare de alertă, suntem în stare să depășim chiar și situațiile de urgență. Mai devreme sau mai tâziu, mereu vor apărea încercări pentru întregul Glob, „pandemie” nu rămâne numai un cuvânt de căutat în DEX sau în cărți. Istoria ne-a demonstrat-o. Și tot ea ne-a arătat cât de repede uităm…

Multumesc Georgiana pentru aceste 10 gânduri! Daca v-a placut va asteapta o alta parere blogosferica in ora urmatoare. Alte 10 gânduri sau macar 8 raspunsuri la cele 8 intrebari 🙂

Spor si la mai mare!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.