N-am zis degeaba despre Wine Day pe 18 Februarie. Am zis ca voi degusta alaturi de blogosfera craioveana 5 soiuri de vin de Vinju Mare cu ocazia Drink Wine Day.
Wine Day cu Branzeturi cum se cuVin
Am avut 5 Motive de aniversare, 5 Motive fiind si numele primului vin degustat, Sauvignon Blanc. Au urmat Tamaioasa Romaneasca, Rose – Vinul Principelui, Merlot si Feteasca Neagra – Prince Vlad.
Vinurile de la Vinju Mare au fost asociate cu 5 branzeturi rafinate puse la dispozitie de Delaco – Fan Branza:
- Brie – Ile de France,
- Brie au Bleu – Ile de France,
- Emmentaler Delaco,
- Cascaval Afumat Delaco,
- Danish Blue – Castello.
Ca sa schitam tot cadrul, degustarea a avut loc intr-o locatie draga bloggerilor, in Crama la Restaurantul Rex. Adica exact acolo unde am sarbatorit de curand 4 ani de Craiova Blog Meet.
Tot sarbatoare a fost si acum, sarbatoare de informatii, de gusturi si de senzatii, apreciata cu aplauze de participantii la degustare.
Ce-am mancat, ce-am baut si despre ce am povestit
Despre locul in care se fac vinurile de Vinju Mare, am aflat ca Orevita este cunoscuta inca de pe vremea romanilor. Care atunci cand au gustat prima data vinurile tari de-aici au vorbit despre „o rea vita”. Probabil dupa durerile de cap date de un vin mult mai puternic decat cel cu care erau obisnuiti. Profesorul Nicolae Giugea ne-a spus despre aceasta legenda precum si despre un incendiu din 1836. Neavand apa la indemana, locuitorii au stins focul cu 2500 de litri de vin.
Mirela Gheorghe, oenolog la Domeniile Vinju Mare, ne-a explicat legatura intre vinurile seci, demiseci, demidulci si dulci si zaharurile din vin:
- sec intre 0 si 4 grame de zahar / litru
- demisec intre 4,01 si 12 grame de zahar / litru
- demidulce intre 12,01 si 45 grame de zahar / litru
- dulce peste 45,01 grame de zahar / litru
Ne-a mai invatat cum se degusta si se apreciaza vinurile, de la culoare si pana la miros si savoare 🙂
Toate combinatiile dintre vinuri si branzeturi au fost apreciate. Dovada este ca voturile finale pentru combinatia preferata au nimerit toate cele 5 combinatii.
Eu am avut rolul de a puncta combinatiile, de a explica desfasurarea evenimentului si votarea imprerecherilor culinare.
Combinatia preferata cu ocazia Drink Wine Day
Spuneam ca toate mi-au placut. Dar pentru mine Feteasca Neagra Prince Vlad si painea prajita cu Danish Blue au avut ceva mai mult.
Vinul Prince Vlad este din gama de top a Domeniilor Vinju Mare. Feteasca Neagra este un soi autentic romanesc care beneficiaza din plin de clima si solul din zona Orevita. Vita a fost plantata in 2007, in 2011 a fost prima productie iar vinul degustat de noi a fost produs in 2013.
Cum spuneam este un vin de top, premiat cu medalie de aur la Concursul national de vinuri Bachus 2015. Un vin rosu intens, sec, cu 13,5% alcool, dar catifelat si corpolent in acelasi timp.
De top a fost si asocierea cu Danish Blue, dar mai intai sa va spun mai multe detalii despre aceasta branza. Nu mai gustasem pana acum branza cu mucegai albastru de la Castello, importata de Delaco. Este o branză cu mucegai albastru nobil, cu gust bine conturat, picant si usor sarat.
Este o branza tartinabila dar care poate fi si feliata, datorii texturii sale. In seara degustarii, Danish Blue a avut parte de o „bucatareala” pusa la cale de Alin Sintimbrean de la DictionarCulinar.
Danish Blue este o branza de origine controlata din Danemarca, danezii propunandu-si si reusind sa faca un fel de Roquefort cu lapte de vaca.
La branza cremoasa si usoara Alin a mai adaugat:
- smantana,
- branza de vaca,
- piper (rosu, alb, verde, negru),
- boia de ardei iute,
- un pic de zeama de lamaie,
- coaja de lime.
In ce cantitati? Asta tine de gustul bucatarului, tot ceea ce pot sa va spun este ca a fost o combinatie pe gustul meu.
Branza tartinabila rezultata a fost intinsa pe felii de paine prajita (paine cu maia, exteriorul prajit si miezul moale). In combinatie cu licoarea Printului Vlad a intrunit aprecierea mea maxima, dar n-am fost singurul care a votat aceasta combinatie 🙂
Hai noroc la extragere!
A urmat votarea combinatiilor preferate si tragerea la sorti.
Apoi premierea norocosilor, el fiind cel care a plecat acasa insotit de Printul Vlad si Danish Blue 🙂
Asa cum se cuVin in zi de sarbatoare, nu puteau sa lipseasca fotografiile de grup.
Pana la urmatoare degustare, va las cu o mica recapitulare in imagini a evenimentului Branzeturi cum se… cuVin #4.
Spor sarbatoritor!
Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei