Vineri revine Filarmonica Oltenia, live in Parcul Romanescu

Ma invatasem la inceputul anului ca in fiecare Vineri sa fiu la Filarmonica. De multe ori s-a intamplat sa fie concertele chiar dupa examenele de la master. Asta era in Februarie si tot de-atunci duc dorul acelor momente. A trecut sesiunea, au trecut si restrictiile, ba chiar si disertatia din sesiunea de vara e pe sfarsite. Dupa toate astea uite ca Vineri revine Filarmonica Oltenia, live in Parcul Romanescu.Vineri revine Filarmonica Oltenia

Retrictii offline, muzica online

Ziceam ca am avut mai mult timp acasa pe vremea restrictiilor din pandemie. Am stat la greu pe Mezzo TV. Am vazut momentele online avandu-i protagonisti pe membrii Filarmonicii Oltenia.  ”Minutul de muzică”, ”Stagiunea online de vineri” și ”Muzica de la ora 5” ne-au mai alinat izolarea. Insa nimic nu se compara cu un concert live offline.

Pandemia n-a trecut inca, astfel incat spectacolele in interior nu sunt posibile. Insa spectacolele in aer liber au unda verde. Cu atat mai verde cu cat se desfasoara la Teatrul de Vara din Parcul Romanescu.

Am fost prin parc, este verde si frumos, numai bun de redescoperit la o plimbare pe jos. Si mai interesant este sa savurezi mirosul teilor infloriti in timp ce asculti pasaje muzicale binecunoscute.

Daca inca n-ati aflat, Filarmonica Oltenia revine cu evenimente in aer liber, la Teatrul de Vara din Parcul Romanescu.

Vineri revine Filarmonica Oltenia

Dupa ce s-au „antrenat” individual si ne-au impartasit din momentele lor online, artistii Filarmonicii Oltenia au reluat repetitiile pentru primele concerte. Acestea debuteaza Vineri, 12 Iunie de la ora 19:00, ca de obicei. Sub bagheta maestrului Gabriel Nita, Filarmonica revine cu pagini muzicale de mare popularitate.

Peste o saptamana, pe 19 Iunie tot de la ora 19:00, vom avea Duo Classic vioara si pian.

Octavian Gorun (vioara) si Corina Stanescu (pian) ne vor conduce intr-un periplu muzical „De la clasic la contemporan”. Tot zicam ca la multe dintre spectacole am venit dupa examenele din sesiune. Iata ca periplul muzical se intampla in ziua in care sustin disertatia. Disertatia va fi online, muzica live offline in Parcul Romanescu.

Vineri, 26 Iunie, de la ora 19:00 comme d’habitude, sub conducerea muzicala a lui Octavian Gorun vom asculta bijuteriile muzicale interpretate de Filarmonicii Oltenia.

Toate spectacolele lunii Iunie se vor desfasura la Teatrul de Vara din Parcul Romanescu. Intrarea se face pe baza de invitatie.

Invitațiile se pot ridica de la agenția de bilete a Filarmonicii ”Oltenia” Craiova, Calea Unirii Nr. 16. Programul este de Luni pana Joi, intre orele 8:30 și 14:30.  Vineri, in zilele de concert, invitatiile se pot ridica incepând cu ora 13:00 de la Teatrul de Vară din Parcul ”Nicolae Romanescu”, in limita locurilor disponibile.

Ce ascultam Vineri 12 Iunie

Iata care este programul serii de Vineri, 12 Iunie:

  • Johann Strauss-fiul: Uvertura operetei „Liliacul”,
  • Antonín Dvořák: Dans slav op. 72, nr. 2,
  • Constantin Dimitrescu: Dans țărănesc,
  • Johann Strauss-fiul: Polca „La vânătoare”, op. 373,
  • Johann Strauss-fiul: Valsul „Voci de primăvară”, op. 410,
  • Constantin Bobescu: „Frunza și Rustemul”,
  • Johannes Brahms: Dansuri ungare nr. 1 și 5,
  • Johann Strauss-fiul: Valsul „Trandafirii din Sud”, op. 388,
  • Johann Strauss-fiul: Polca „Tunete și fulgere”, op. 324,
  • Paul Constantinescu: Olteneasca,
  • Grigoraș Dinicu/Pancho Vladigerov: Hora staccato,
  • Johann Strauss-fiul: Valsul „Dunărea albastră”, op. 314.

Spor incantator!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.