Vineri, 2 Octombrie, de la obisnuita ora 19:00, clarinetul deschide stagiunea la Filarmonica Oltenia. Va fi un concert aparte, cu 2 invitati deosebiti, compozitii romanesti si o prima auditie. Regalul de muzica romaneasca „se intampla” la 100 de ani de existenta a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România.
Clarinetul lui Emil Visenescu sub bagheta lui Cristian Orosanu
Cei 2 invitati speciali sunt dirijorul Cristian Orosanu si clarinetistul Emil Visenescu. Iar Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România este partenerul spectacolului din Craiova. Iata care este programul serii la Filarmonica Oltenia:
- Mihail Jora: „La Piață”, suita simfonica in orchestratia lui Andrea Riderelli,
- Adrian Iorgulescu: Concertul pentru clarinet, orchestra de coarde, pian si percuție (prima auditie),
- Tiberiu Olah: Simfonia nr. 1.
Emil Visenescu a participat intre 1992 si 1997 la diverse cursuri de maiestrie, fiind indrumat de:
- Stephan Korody-Kreuzer,
- Joszef Balogh,
- Aurelian Octav Popa,
- Karl Leister,
- Walter Boeykens.
Emil Visenescu este laureat al concursurilor internationale de clarinet:
- „Aurelian Octav Popa” (1994),
- „Jeunesses Musicales” (1996),
- „Martha Moser Award-Biel” (2000),
- „Tschumi-Preis Musik” din Berna (2002).
Din 1993 este:
- clarinetist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucuresti,
- membru fondator al trioului „Mozaic”,
- membru al ansamblului „Profil Simfonietta”,
- membru al orchestrei de cameră „Virtuozii” din Bucuresti.
Are un masterat in Elvetia, la Hochschule für Musik und Theater din Berna-Biel, sub indrumarea profesorului Ernesto Molinari. Din 2014 este Profesor Doctor Asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Cristian Orosanu la deschiderea stagiunii
Cristian Orosanu are la activ 35 de titluri de operă și peste 500 de lucrări simfonice.
Anul 2005 i-a adus:
- premiul 2 la Concursul International Malko (Copenhaga),
- premiul Criticii Muzicale din România,
- angajamentul de a dirija Orchestre de Paris la Festivalul liric de la Aix-en-Provence.
Cristian Oroşanu a lansat mai multe proiecte „out of the box”:
- o orchestra de tineri la Hyogo in Japonia,
- orchestra „Kamerata Kronstadt” in România,
- o orchestră internațională de seniori,
- concerte dedicate mediului inconjurator sănătos.
A fost profesor de dirijat la Universitatea de muzică „G. Enescu” din Iasi si a făcut parte din juriul Concursului Internațional de dirijat „Jeunesses Musicales” la Bucuresti.
Avem deci toate datele pentru a ne asista la un concert extraordinar. Pe timpul verii ne-am bucurat de muzica in Parcul Romanescu. Imi amintesc momente de suflet cu flautul fermecat. De data aceasta spectacolul va avea loc chiar in sala de concerte a Filarmonicii Oltenia, iar vedeta va fi clarinetul.
Biletele se gasesc la Agentia Filarmonicii Oltenia, de Luni pana Vineri intre orele 10:00 si 18:00. Pretul unui bilet este 40 lei, iar pentru elevi, studenţi si seniori pretul este 10 lei.
Spor incantator!

Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei