Varsarea Dunarii in Mare la apus, un traseu de vis

Va spuneam in articolul introductiv despre Sulina ca sunt mai multe trasee cu barca prin Delta Dunarii. Primul traseu pe care l-am strabatut a fost Varsarea Dunarii in Mare la apus. Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, ci pe imaginile si filmele care urmeaza.

Varsarea Dunarii in Mare, traseu de savurat pe inserat

Am stabilit sa plecam pe traseu la 17:30, astfel incat sa prindem apusul pe mare.

Am vazut multi pescari aproape de mal, sper ca au si prins ceva.

la pescuit pe Bratul Sulina

Dar pana sa ajungem la revarsarea Dunarii in Marea Neagra, am dat de vechiul far. Pentru fanii „Toate panzele sus”, aceasta este salcia din locul in care Spanu (Colea Rautu) se distra cu cadanele atunci cand a fost descoperit.

Farul Vechi pe bratul Sulina

Am descoperit pe parcursul acestor trasee ca persoanele care conduc barcile sunt ghizi buni, plini de informatii interesante pe care le dezvaluie cu pasiune.

Andrei a raspuns intrebarilor noastre, iar cand treceam prin dreptul unor obiective care nu ne-ar fi spus nimic, ne spunea povestea lor.

Am vazut si navele mari care traverseaza Bratul Sulina si nava Pilot care-i recupereaza pe comandantii romani care realizeaza traversarea.

Nava Pilot la Varsarea Dunarii in Mare

Am trecut in revista si noua statie meteo, pana la care ajunge linia electrica de pe canalul Sulina.

traversarea bratului Sulina si statia meteo la varsarea Dunarii in mare

Peste dig se mai vedea din cand in cand Marea sau epava navei turcesti. Iar pe mal se zareau siluetele prietenilor lui Daea, cormoranii.

cormorani

Dar si alte pasari puteau fi ghicite in lumina soarelui la apus.

pasari la varsarea Dunarii in Mare

Trecerea spre mare este vizibila, pentru ca apar valurile. Senzatia este evidenta, dupa cum se vede si in filmare.

La granita dintre Dunare si Mare, intre zi si inserare

Primul obiectiv dupa ce am ajuns in Marea Neagra a fost epava navei turcesti Turgut. Gasiti mai multe imagini in albumul foto, insa aceasta mi s-a parut cea mai frumoasa.

Epava la varsarea Dunarii in mare, la apus

Insa cele mai spectaculoase imagini din acest traseu cred ca au fost la Insula Pasarilor. Aluviunile aduse de Dunare in Marea Neagra au dat nastere unei insule noi, pe care traiesc si cuibaresc mii de pasari.

Insula Pasarilor la varsarea Dunarii in Mare

Aria este protejata atat de lege cat si de apa mica din zona, care nu permite barcilor sa se apropie si sa deranjeze pasarile. Dar le poti observa si fotografia de la departare, asa cum se vede in imagine.

aproape de Insula Pasarilor

Noroc ca am avut un obiectiv bun, cu un zoom suficient de puternic incat sa delimitez pelicanii de pescarusi si de cormorani.

Pelicani pe Insula Pasarilor

Dupa Insula Pasarilor ne-am concentrat pe apusul de soare in mare.

Apus de soare in mare

Culorile marii pe inserat sunt superbe.

culori de seara pe Dunare si Mare

Iar canalul Sulina, vazut dinspre mare pe inserare, arata intr-un mare fel.

Bratul Sulina la apus

Ceea ce va doresc si voua 🙂

Spor descoperitor!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.