Concert Vieuxtemps si Schubert la Filarmonica Oltenia

Dupa ce-am sarbatorit 100 de ani de Piazzolla, Vineri avem concert Vieuxtemps si Schubert la Filarmonica Oltenia Craiova.

Concert Vieuxtemps si Schubert

Concert Vieuxtemps si Schubert la Filarmonica Oltenia

Orchestra Simfonica a Filarmonicii Oltenia condusa de Iulian Rusu si avandu-l solist pe Horia Vacarescu, ne propune urmatorul program:

  • Henri Vieuxtemps: Concertul nr. 4 în Re minor pentru vioara si orchestra, op. 31,
  • Franz Schubert: Simfonia nr. 3 in Re major, D. 200.

Numele lui Henri Vieuxtemps este legat de o anumita vioara confectionata de renumitul lutier Giuseppe Guarneri in jurul anului 1741. Fiind printre ultimele viori produse de cunoscutul lutier, aceasta a devenit celebra dupa ce a fost folosita de Vieuxtemps. Vioara denumita Vieuxtemps Guarneri del Gesu a fost folosita apoi in concerte de Yehudi Menuhin, Itzhak Perlman and Pinchas Zukerman.

Numele Vieuxtemps este legat si de un record financiar, vioara Vieuxtemps Guarneri fiind vanduta in 2012 pentru o suma cuprinsa intre 16 si 18 milioane $. Cumparatorul ramas anonim i-a permis apoi violonistei americane Anne Akiko Meyers sa cante la celebra vioara pe timpul vietii. Si uite asa inchidem cercul, ca tot este luna Women & Music la Mezzo TV.

Women and music

Revenind la concertul de Vineri, vom asculta Concertul in Re minor pentru vioara si orchestra. Este concertul nr. 4 din cele 7 compuse de Henri Vieuxtemps pentru instrumentul pe care l-a manuit cu maiestrie.

In partea a doua nu vom asculta o lucrare de Franz Schubert pentru pian, instrumentul sau favorit. Ci o simfonie cu flaut, oboi, clarinet, fagot, corn, trompeta, instrumente de percutie si orchestra de coarde. Aceasta simfonie a fost publicata dupa disparitia lui Franz Schubert, o caracteristica a sa fiind solo-ul de clarinet.

Daca v-am facut curiosi pentru concertul de Vineri, 12 Martie 2021, sper ca si statisticile pandemiei sa tina cu noi si sa nu se inchida salile de spectacole.

Accesul la concertul de Vineri, 12 Martie 2021

In conditii normale concertul va avea loc cu public in sala Filarmonicii Oltenia, in conditii de distantare sociala si de respectare a masurilor de siguranta medicala:

  • limitarea locurilor la maximum 120 de persoane,
  • accesul melomanilor pe circuite separate de intrare-iesire,
  • masurarea temperaturii,
  • dezinfectarea mainilor,
  • purtarea mastii de protectie,
  • distanta fizica de minimum 2 metri intre spectatori.

Biletele se pot achizitiona la pretul de 40 lei (10 lei elevi, studenti, seniori) de la Agentia Filarmonicii, Calea Unirii, Nr. 16, de Luni pana Vineri intre orele 10:00 si 18:00. Biletele se pot rezerva si la numarul de telefon al agentiei: 0251.414.698.

Spor incantator!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.