Autor: Daniel Botea

Dansurile Polovtiene, dincolo de timp la Filarmonica Oltenia

Dansurile Polovtiene sunt un exemplu ca prin zona noastra nu s-a dansat mereu hora si sarba, cum suntem obisnuiti acum. Polovtienii sau cumanii au fost pe la 1190 si pe actualul teritoriu al Romaniei, in sudul Dunarii pana la Orsova. Adica si prin Craiova si Oltenia noastra. Dansurile Polovtiene Nu stiu daca se cunostea acest detaliu la aniversarea a 77 …

Olteneste la Miercurea fara carne

Olteneste mancam in vacantele de iarna de la tara, asa ca am rememorat obiceiurile si la Miercurea fara carne. Olteneste cu praz inca de dimineata Imi aduc aminte ca in vacantele de iarna aveam un mic dejun special. Tata-mare punea feliile de paine pe plita si le perpelea pe ambele parti. In acest timp scotea zeama de varza din beci …

Pasarea in vazduh de Ziua Nationala Brancusi

Pasarea in vazduh s-a numit spectacolul fusion de la Craiova, chiar de 19 Februarie – Ziua Nationala Constantin Brancusi. Spuneam ca in Ianuarie a fost un debut exceptional al Anului International Brancusi si ca sper sa ne bucuram in fiecare luna de astfel de spectacole. Deocamdata stam foarte bine, abia astept surprizele din Martie. Daniel BoteaBlogoltean verde ca prazul si …

Paste italiene la Miercurea fara carne

Paste italiene am savurat azi la Miercurea fara carne, alaturi de alte bunatati pe care vi le povestesc. Imediat 🙂 Daniel BoteaBlogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera. Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei

Aniversare 14 ani de Craiova Blog Meet la Casa Universitarilor

Daca e Februarie, e aniversare 14 ani de la primul Craiova Blog Meet din 2012. Atunci era Joi, 9 Februarie, si-am fost in majoritate bloggeri, acum a fost Vineri 13 Februarie si-au fost mai multe bloggerite 🙂 Dar haideti sa vedem cum a fost cu noroc de Vineri 13 la Craiova Blog Meet aniversar. Daniel BoteaBlogoltean verde ca prazul si natural …

Omleta inflorita la Miercurea fara carne

Cu omleta inflorita am sarbatorit Miercurea fara carne intr-o zi friguroasa de iarna. Aveam chef de-un Clompi oltenesc cu praz, dar pana la urma am zis sa fie ceva cu model floral. Si cum n-aveam flori de praz, vedeti voi in continuare ce a dat in floare. Pai da, pentru ca omleta n-a fost singura „infloritoare” din meniu. Daniel BoteaBlogoltean …

In pielea mea, comedie romaneasca la Inspire Cinema Craiova

In pielea mea se numeste comedia regizata de Paul Decu. Proiectia de Gala are loc la Inspire Cinema Craiova Luni, 16 Februarie, in prezenta unei parti a echipei de filmare. Daniel BoteaBlogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera. Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei

Trio din Bulgaria la Filarmonica Oltenia

Trio din Bulgaria avem la Filarmonica Oltenia Craiova pentru seara de Vineri. Duo-ul Pavlov-Krastev este completat de prima auditie a compozitorului Veselin Stoyanov, concertul pentru violoncel si orchestra. Cum violoncelul este instrumentul meu preferat, n-as fi putut sa lipsesc de la un asemenea concert. Daniel BoteaBlogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera. Informatia utila impartasita este remediul natural …

Ciorba de praz cu galuste la Miercurea fara carne

Ciorba de praz cu galuste am avut azi la Miercurea fara carne, insa am mancat-o abia spre seara. Pana atunci insa, sa va spun cum mi-am inceput ziua. Daniel BoteaBlogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera. Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei

Aranjamente florale din lemn de Sola de la Aroma Land

Cu aranjamente florale au fost surprinsi blogoltenii cand au fost in vizita la Aroma Land. Au crezut ca sunt trandafiri veritabili pana cand au pus mana pe florile realizate manual din lemn de Sola. Atunci erau doar cateva modele din colectia Armonie Florala la Aroma Land. Acum colectia a crescut si aranjamentele decorative asteapta sa le surprinda pe destinatarele cadourilor …