Ca tot va spuneam eu ca este sezonul mararului, azi am inceput Miercurea fara carne cu mancare de marar.
Mancare de marar la micul dejun
Micul dejun a fost un pic mai elaborat. In sensul ca am facut ou ochi si l-am inconjurat cu mancare de marar.
Ca sa nu aiba scapare. Ar fi fost buna si o mamaliga, dar neavand, am mancat cu paine cu maia si seminte.
In intervalul dulce 09:00 – 11:00 am bagat un mar rosu si o patratica dubla de ciocolata neagra.
Apoi, pentru ca se mai intampla si astfel de evenimente, am fost la o inmormantare. Dupa slujba si inmormantare, am participat si la pomana. Asa se zice la noi la masa de dupa inmormantare, cand se spune „Dumnezeu sa-i primeasca” pentru mancarea care a fost data de pomana.
Fiind intr-o zi de Miercuri, masa a fost de post. Astfel incat am respectat Miercurea fara carne mai abitir decat de obicei.
Adica salata boeuf fara carne, humus, ciuperci si masline la aperitiv.
La felul doi am avut sarmale de post cu mamaliguta. Eu m-as fi declarat deja satul, dar la pomana nu poti sa refuzi mancarea. Asa ca am continuat cu fasole si snitel de soia.
La final a venit si desertul, coliva, cozonac si strudel de mere cu scortisoara.
Strudelul l-am si imortalizat si nemaiputand sa-l mananc tot, l-am luat la pachet.
Dupa atata mancare, n-am mai mancat seara. Insa pentru ca m-a luat foamea pe la 23:00, tot invatand in sesiunea de master, am completat cu soc. V-am spus miercurea trecuta ca am cules soc, ei bine acum ma hidratez deja cu socata.
Pana la urmatoarea Miercure fara carne cu sau fata mancare de marar, sa aveti pofta buna!
Iar daca sarmalele mele vi se par prea simple, Brindusa va invita la sarmalute in frunze de hrean. De post, bineinteles.
Pofta buna fara carne!
Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei
daliana
Am auzit de bloguri care promoveaza articole pe tema ‘ Miercurea fara cuvinte’ …. este primul articol citit ‘Miercurea fara carne’ 🙂
Buna idee ! Salutari! 🙂
Daniel Botea
Multumesc, mai bine mai tarziu decat niciodata 🙂 Cred ca primul articol din seria MFC a fost in 2010 si de atunci au tot curs, aproape saptamanal. Poti sa preiei si tu bunul obicei si pe blog si in meniu 🙂 In viata te ajuta la detoxifiere si diversificare alimentara. Pe blog ne promovam ideile intre noi. De exemplu eu nu prea am dulciuri la Miercurea fara carne, dar preiau cu link din ideile de meniu de la Brindusa, Raluca sau Camelia. Spor!
Aluculesei Brindusa
sa iti fie de bine,la asa meniu chiar ca te saturi si inca bine si fara carnita!
Daniel Botea
Chiar prea bine, nici n-am mai mancat seara 🙂 Pe la posturi mai sunt si dezlegari la peste, dar cum eu nu tin post ci doar „fara carne”, n-as fi mancat peste, chiar daca-mi place foarte mult.