Despre economisire v-am mai spus, dar vad ca sunt mai multi care se inghesuie sa-si ia un credit, in loc sa economiseasca. Am discutat detaliile unui credit CAR cu Mihai Rosculeasa, presedintele Consiliului Director la Casa de Ajutor Reciproc Top Invest. Iata intrebarile la care a avut amabilitatea sa-mi raspunda Mihai Rosculeasa.
Credit sau economii
1. Traim vremuri grele, abia ce-am scapat de pandemie si suntem in proximitatea unui razboi real. Asta in afara de razboiul preturilor la energie, gaze, combustibili, alimente si tot ce s-a scumpit in ultimul timp. In astfel de vremuri ce recomanzi, economii sau credite?
Pentru cei care au venituri din mai multe surse sau venituri care depasesc cheltuielile normale lunare, recomand economisirea cu frecventa lunara.
Pentru cei care vor sa faca diverse investitii, reparatii sau pentru nevoi de urgenta, cu prudenta necesara recomand obtinerea unui credit. Nu sunt adeptul accesarii unui credit pentru a ne cumpara un televizor cu diagonala mai mare sau pentru a ne schimba masina cu alta foate scumpa si poluanta.
Dar daca luam un credit pentru a anvelopa o locuinta sau pentru o problema medicala, atunci este justificat.
Creditul poate avea un rol social, atunci cand aduce in viata noastra un beneficiu, care nu poate fi realizat din veniturile lunare sau din economiile acumulate.
Nevoi urgente sau credite inutile?
2. Stiu ca sunt mai multi oameni interesati de credite decat de economii. Ai putea sa-mi spui pentru ce nevoi apeleaza oamenii la credite, bineinteles daca se destainuie atunci cand iau creditul.
Imprumuturile sunt pentru nevoi personale. Unele persoane, data fiind relatia amicala intre membrii CAR, ne spun pentru ce nevoi solicita un credit. Majoritatea sunt pentru:
- probleme de constructii si reparatii in case si apartamente,
- diverse activitati agricole,
- achizitia unei masini normale,
- electrocasnice,
- initierea si dezvoltarea unor afaceri.
Nu am sesizat pana acum solicitari pentru aspecte extravagante, de fite.
Membrii CAR sunt persoane responsabile. Corelat si cu valoarea maxima a unui credit acordat de CAR Top Invest (12.000 euro), cred ca toate creditele se incadreaza in limita a zece mii de euro/produs. Banii de la CAR sunt suficienti pentru a achizitiona multe produse necesare vietii de zi cu zi.
In general persoanele care au economii, nu solicita credite. Prefera sa faca diverse achizitii cu banii economisiti, pentru ca nu mai trebuie sa platesca dobanda la credite.
Avem insa si o categorie mai mica de persoane care au economii, dar si credite.
Avem si o categorie de membri, as spune foarte bine educati financiar. Ei economisesc la noi, obtin cea mai mare dobanda la fondurile sociale si cumpara bunuri si servicii din economiile obtinute.
Cine sunt persoanele care solicita credit la Casele de Ajutor Reciproc
3. Pentru ca tot vorbim despre oamenii, cine sunt cei care apeleaza la credite? Exista vreo tipologie diferita fata ce cei care fac economii?
Cei mai bine pozitionati sunt membrii nostri care au acumulat economii si acum solicita un imprumut in baza fondului social, cu o dobanda comparabila cu cea a unor banci comerciale.
Sa fim realisti, creditele fara fond social, acordate de CAR-uri au dobanda putin mai mare decat cele oferite de banci. In primul rand pentru ca acorda o dobanda mai mare la economii (fonduri sociale) fata de dobanda acordata de banci la depozite.
CAR-urile au o dobanda mult mai mica la creditele acordate, fata de IFN-urile S.A.
Solicita in mod expres imprumuturi de la CAR, urmatoarele categorii:
- cei care sunt solvabili, dar au gradul de indatorare la limita de 40%. Ei nu mai pot lua credite de la banci, chiar daca venitul disponibil este mare;
- cei care au intarzieri in biroul de credit si sunt refuzati de catre bancile comerciale;
- cei care au executari silite, iar alte institutii financiare nu le mai acorda credite;
- cei care au accesat credite de la unele IFN-uri, si constata ca platesc dobanzi foarte mari, iar acum le refinanteaza;
- ei care au o nevoie urgenta, noi le acordam si in 2-3 ore de la depunerea documentelor, la un cost rezonabil;
- cei care au avut o relatie delicata cu alte institutii financiar-bancare.
In orice situatie financiara s-ar afla o persoana, noi ii gasim o solutie pozitiva de creditare. Cu masuri de asigurare, cu giranti suplimentari, dar oferim imprumutul solicitat.
Exemplu de imprumut la CAR Top Invest Craiova
4. Sa zicem ca vreau sa fac un credit la CAR Top Invest pentru 10 000 lei (100 milioane lei vechi). Cati bani platesc in total peste 1 an, cand as vrea sa rambursez creditul in totalitate?
Pentru un împrumut fără fond social, cu valoare de 10.000 de lei si rambursare în 12 de luni, cu dobanda fixa, valoarea totală de rambursat este de 11.348 lei. Din aceasta suma 1.348 lei reprezinta valoarea dobanzii, iar 10.000 lei valoarea imprumutului. Rata lunara este de 946 lei.
Precizez ca dobanda platita, de 1.348 lei pentru un an, este fixa, ratele sunt egale, nu exista elemente variabile care sa modifice acesta suma. Dobanda nu este influentata de ROBOR, IRCC, curs valutar sau alt element variabil.
Rambursarea anticipata, totala sau partiala se poate face oricand, nu exista comisione de rambursare, indiferent cand se realizeaza. De fapt noi nu percepem niciun fel de comisioane pentru nicio operatiune in cadrul CAR.
Nu solicitam nici dobanzi penalizatoare pentru rate si zile restante. In situatia unei rambursari anticipate, dobanda ramasa de achitat, dupa plata integrala a creditului, se anuleaza. Repet, se anuleaza, nu se recalculeaza.
Aceste elemente de stabilitate si siguranta, fac sa fie un numar tot mai mare de solicitanti. Ei stiu din scadentar ca valoarea ratei nu se modifica pe durata achitarii creditului. Rata este egala de la prima la ultima luna.
Cine poate sa ia un astfel de credit
5. Care sunt conditiile pentru a lua acest credit CAR si cine se califica pentru un astfel de credit?
In primul rand o persoana trebuie sa devina membru CAR, acest lucru se rezolva pe loc. Nu exista taxe de inscriere sau obligatia depunerii fondului social de 10 lei la inscriere. Se poate depune odata cu achitarea primei rate. Imprumuturile se acorda si membrilor care nu au fond social si acesta nu se retine din valoarea imprumutului acordat.
Acordam credite persoanelor cu contract individual de munca pe 8 ore si pensionarilor, cu varsta de maxim 73 de ani la finalizarea imprumutului.
Conditia este sa obtina venituri de natura salariala mai mari de 1.500 lei net, indiferent ca sunt
- salariati in societati comerciale/companii private sau de stat,
- bugetari in institutii publice.
Mai intai rand analizam venitul disponibil si gradul de indatorare. Verificam si ne asiguram ca solicitantul are capacitatea de rambursare a creditului, in termenul stabilit. Mai multe informatii se pot obtine de pe site-ul nostru, sectiunea credite.
Cum se rezolva situatiile de criza?
6. Ce se intampla daca din cauze neprevazute (razboi, recesiune, incapacitate de plata) nu mai pot sa-mi rambursez creditul la timp?
Sunt reglementarile legale sau de forta majora precizate prin acte legislative, pe care le respectam in litera si spiritul legii. Pe langa acestea incercam sa gasim in cadrul CAR, in discutiile directe, solutii de rambursare.
Acestea pot lua aspectul refinantarii unui credit in sensul cresterii perioadei de rambursare, dar avand o rata mai mica. Sau chiar amanarea unor rate pentru situatii obiective.
7. Exista posibilitatea de a „ingheta” creditul pentru o anumita perioada, asa cum propuneau unii politicieni pentru creditele bancare? Care sunt riscurile unei astfel de „inghetari”?
Exista aceasta solutie legislativa aplicabila si caselor de ajutor reciproc. Dar nu este cea mai buna varianta, pentru ca presupune un cost mai mare de rambursare.
Este o optiune viabila doar atunci cand chiar nu mai poti plati si ai intrat in incapacitate de plata. Procedura este complicata si foarte riguroasa, dar ca sa spunem in termeni populari, platesti cat nu face.
Diferenta intre un credit CAR si un credit bancar
8. Care este diferenta dintre un credit bancar si un credit CAR in general? Te rog sa si detaliezi pentru specificul de creditare de la CAR Top Invest din Craiova.
Un credit acordat de CAR Top Invest are cateva caracteristici care-l deosebeste de cel bancar, in sensul ca-l face mai atractiv si anume:
- accesul facil, pentru oricare solicitant care realizeaza venituri,
- analiza se face in parametrii unui scoring rezonabil. Altfel spus se acorda imprumuturi in orice situatie s-ar afla o persoana in biroul de credit, este drept cu giranti, dar se acorda,
- documentatia este mai simpla, e necesara doar o adeverinta de venit eliberata de angajator si de cartea de identitate,
- intocmirea si semnarea documentatiei pentru titular si giranti se face rapid,
- acordarea imprumutului dupa semnarea contractului, se face in 5 minute.
Rapiditatea procesarii documentelor, nu face rabat de la calitatea analizei privind solvabilitatea.
Planuri de viitor
9. Care sunt perspectivele trecerii de la acordarea imprumuturilor clasice in format letric la imprumuturile online?
Chiar in acesta perioada suntem in discutii cu importante companii de tehnologie financiara. Acestea au disponibilitatea sa construiasca fiecare un marketplace de servicii financiare dedicat CAR-urilor, care sa includa acordarea de credite online, dar si posibilitatea de a economisi.
Suntem initiatorii acestei solutii, in sensul ca suntem prima CAR care a abordat aceste fintech-uri si le-am convins de oportunitatea acestei platforme. Aceasta va avea inglobata optiunea verificarii de catre noi a:
- veniturilor solicitantilor la ANAF,
- situatiei in biroul de credit,
- riscului de credit,
- servicii juridice,
- credit scoring.
Exista posibilitatea semnarii online, de catre giranti si titulari ai contractelor de credit, pe baza de cod SMS sau cu semnatura electronica extinsa.
10. Cand va fi operationala aceasta platforma si daca membrii si potentiali membri va pot gasi pe acolo?
Pot sa garantez ca fiecare platforma de acest gen va incepe cu noi, CAR TOP INVEST, pe prima pozitie. Chiar daca se infiinteaza 10 platforme, vom fi prezenti pe toate 10, primii pe lista.
Acesta este viitorul creditarii in Romania, la casele de ajutor reciproc. Cand o persoana devine membra, solicita, semneaza si beneficiaza de un credit, de acasa din fotoliul, la un cost corect.
Doar asa ne putem dezvolta. Stiu ca urmatorul lucru suna dur pentru o institutie financiara, dar trebuie privit strict in contextul digitalizarii serviciilor. Daca nu te dezvolti, mori (ca entitate financiara).
Nu toate CAR-urile se vor califica pentru accesul pe aceste platforme, unele se vor simti depasite. Altele nu vor fi acceptate din cauza unui management precar, dar pentru majoritatea acesta este viitorul.
Personal, voi recomanda cateva case despre care stiu ca au acesta capacitate de a performa. Cred si insist in discutiile purtate cu dezvoltatorii platformelor, ca termenul de incepere a economisirii si acordarii de credite, online, sa fie ianuarie 2023.
Credit online sau offline?
11. Unde va gasesc potentiali solicitanti de credite?
Ne pot gasi online pe site-ul casadeajutorreciproc.ro, acolo unde exista si o sectiune dedicata.
Ne pot gasi si offline, direct la sediul nostru din Craiova, str Mihail Kogalniceanu, nr. 19, Bl 97 A, parter, vis a vis de Casa de Pensii Dolj.
Ne pot contacta prin:
- telefon la numerele 0351.44.55.33 sau 0351.44.44.00,
- email la office@casadeajutorreciproc.ro
Suntem destul de activi in social media pe contul de Facebook al CAR Top Invest.
12. Multumesc pentru raspunsurile legate de creditele la CAR!
Eu iti multumesc pentru interesul acordat!
Spor finantator!
Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei