Pentru ca de 2 ori pe saptamana nu mananc deloc carne dar mai ales pentru ca in fiecare saptamana postez pe blog Miercurea fara carne, colegii mei au tras concluzia gresita ca nu mai mananc carne.
Vezi o data un meniu fara carne, vezi de 2 ori, vezi de vreo 5-6 ani la rand in fiecare zi de Miercuri si probabil asa si-au imaginat ca nu mai mananc carne 🙂
Am avut discutia asta la evenimentul de absolvire a liceului Dariei, cand ne-am intalnit mai multi parinti din generatia noastra, fosti colegi de armata, facultate sau serviciu. Si m-au laudat ca ma tin bine, pentru ca nu mananc carne.
Ei bine, evenimentul de absolvire intamplandu-se Marti, cand noi avem intalnirea cu bloggerii la Tradem, n-am mai avut timp sa ajung acasa. Asa ca am dat o fuga peste drum la Fajitas Tex Mex si am cerut meniul zilei in varianta rapida. In traducere ceva nu foarte greu si care sa se pregateasca repede pentru ca aveam la dispozitie doar 25 de minute.
Alin de la Fajitas mi-a propus Burrito de chili con carne, adica tortilla cu carne de vita, chili, sos mexican, sos guacamole si sos agria. Bautura deja o stiam amandoi, Ursus Black 🙂
Am mai mancat la Fajitas Tex Mex si nachos si fajitas sau quesadilla asa ca de data asta am vrut sa incerc ceva nou si bine am facut. Burrito a fost delicios, m-am incadrat in timp si am mai pus pe lista o bunatate de la restaurantul mexican din Craiova.
Daca remarcati ceva de culoare verde deschis in imaginea cu burrito, este vorba de sosul guacamole. L-am remarcat de la prima vizita, astfel incat l-am preparat si acasa de cateva ori 🙂
Pofta buna!
Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei