N-am trecut inca la verdeturi de sezon, pentru ca in loc de primavara avem iarna intarziata. Asa ca am facut un ghiveci de primavara, ca tot avem toate anotimpurile intr-o luna.
Mai intai a fost prea cald, ca de primavara-vara, pe urma prea frig si ninsoare, ca de Femartie. Dupa ce a plouat mai multe zile ca toamna, ieri a plouat un pic cu soare ca vara. Asta desi suntem inca in Martie. Pentru asa ghiveci de vreme, asa meniu la Miercurea fara carne.
Mic dejun intins pe paine
„Pentru de dimineata” am adunat din frigider cam tot ce se putea intinde pe paine Wasa. Am gasit asa:
- sos de rosii cu busuioc,
- crema de branza,
- dulceata de ardei iute,
- icre de cod,
- icre de hering,
- unt de alune de padure,
- tahini.
Deci am inceput dis de dimineata cu un ghiveci de chestii tocmai bune de intins pe paine. Ghiveci tartinabil, cu alte cuvinte 🙂
Am continuat cu un ceai de Aloe Vera, ca sa mai incalzesc primavara infrigurata de dimineata.
Apoi in intervalul dulce 09:00 – 11:00 am savurat o ciocolata neagra Heidi Dark Extreme 85% cu o portocala zemoasa. Adica si resveratrol, dar si vitamina C 🙂
Ghiveci de primavara la pranz
La pranz am mancat un ghiveci de primavara. Adica o mancare de:
- cartofi,
- morcovi,
- ceapa,
- dovlecel,
- ciuperci,
- fasole verde,
- mazare.
Asta da ghiveci #cudetoate, ba chiar si cu mamaliga coapta si cu usturoi si ceapa verde 🙂 Am presarit si cateva rondele de praz, pentru o tusa olteneasca 🙂
Dar ca sa fie de primavara, i-am adaugat ceapa si usturoi verde, alaturi de o salata de ridichi rosii.
Adica am taiat ridichile in rondele, le-am sarat, apoi am presarat piper roz. Pe margine am taiat ceapa si usturoi verde, si-am mai picurat ulei de masline si otet balsamic.
Tin minte ca am mancat un excelent ghiveci la Cetate la Divan Film Festival, tot asa #cudetoate. Evident, fiind facut la ceaun a fost foarte bun.
Asta e imaginea de-atunci, acum mananc acasa dar macar mi-am mai amintit de zilele bune de dinainte de pandemie. Atunci era ghiveci de vara fara restrictii, acum am adaptat un ghiveci de primavara.
Supa crema de ardei copti si radacinoase
Seara este rezervata pentru o supa ardei copti si radacinoase. Cu ce trebuie, adica bonus de crutoane si branza. Ma gandesc sa grataresc branza, ca sa mearga si-un vin bun 🙂
Buna idee, supa crema dulce, a mers cu branza sarata, care la randul ei a mers cu vinul sec 🙂
Pofta buna fara carne!

Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei