Charter Tunisia din Craiova? Suna foarte bine pentru mine si m-am bucurat la aflarea acestei vesti. Avand in vedere ca zborurile Craiova – Monastir incep pe 1 Iunie, as putea sa spun chiar ca m-am bucurat ca un copil 🙂
Am eu un whishlist mai vechi in legatura cu Tunisia, iar acum sunt cu 1 pas mai aproape de Tara voalului sau Tara usilor colorate.
Charter Tunisia din Craiova
Spun ca sunt mai aproape de Tunisia cu 1 pas, mai ales pentru ca am avut ocazia sa vorbesc direct cu hotelierii tunisieni. Am fost la un Business travel workshop organizat de tour-operatorul Amara Tour la Craiova.
Cu aceasta ocazie am aflat mai multe detalii despre zborul direct spre Tunisia si despre ofertele early booking.
Zborurile de la Craiova spre Monastir vor fi operate in zilele de Miercuri de catre compania aeriana HiSky, in perioada 1 Iunie – 5 Octombrie 2022.
Deocamdata HiSky opereaza zboruri din Baia Mare, Chisinau, Cluj Napoca, Iasi si Satu Mare, insa de la 1 Iunie apare si Craiova pe harta.
Zborurile Craiova – Monastir vor fi efectuate cu o aeronava Airbus A320 cu capacitate de 180 de locuri, plecarea fiind la ora 12:45 din Banie. Revenirea din Tunisia este prevazuta tot in zilele de Miercuri, cu sosire in Craiova la 11:45.
Monastir este una dintre statiunile vestite din Tunisia, aflata la putin peste 2 ore distanta cu avionul din Craiova. Pe langa plaja cu nisip alb din Monastir veti fi impresionati de:
- Fortareata Ribat,
- Moscheia Bourguiba,
- Mausoleul Habib Bourguiba,
- Muzeul Artelor Islamice,
- portul maritim intesat de yahturi.
Intalnim des numele Bourguiba deoarece este numele primul presedinte al Tunisiei, Habib Bourguiba, care s-a nascut la Monastir.
De la Monastir ne putem indrepta catre urmatoarele atractii turistice tunisiene:
- plaje cu nisip fin,
- site-uri arheologice inscrise in Patrimoniul Universal UNESCO,
- desertul Sahara,
- gastronomie tunisiana si obiceiuri locale.
Printre obiectivele arheologice pe care ni le rezerva Tunisia se numara:
- amfiteatrul roman El Jem,
- situl arheologic Carthage,
- medina din Tunis,
- orasul punic Keirouan,
- situl arheologic Dougga.
Charter Tunisia din Craiova si pachete turistice promotionale
Vestea buna este ca pentru pachetele turistice achizitionate in perioada Februarie – Martie 2022 exista reduceri de pana la 40%.
Cu tarife incepand de la 366 Euro/persoana se poate achizitiona o vacanta in Tunisia in urmatoarele conditii:
- sejur de 7 nopti la un hotel de 4*,
- regim de masa all inclusive,
- transport dus-intors cu avionul,
- transferuri aeroport-hotel- aeroport,
- asistenta turistica.
Conditii de calatorie in Tunisia
Tunisia sta mai bine la capitolul vaccinare decat Romania si are urmatoarele conditii de calatorie.
Se poate calatori fara probleme cu certificatul de vaccinare in limba engleza cu cod QR pentru persoanele de peste 18 ani.
Este permis insa si testul negative RT-PCR efectuat cu cel mult 48 ore inainte de intrarea in Tunisia. Sau un test negativ antigen TDR-Ag efectuat cu cel mult 24 ore inainte de intrarea in Tunisia.
Se completeaza un formular online gen PLF, care trebuie printat si semnat inainte de a fi predat la formalitatile vamale din Tunisia.
In punctele de frontiera se pot face testari aleatorii cu teste rapide.
Conditiile complete de calatorie in Tunisia sunt disponibile pe pagina Ministerului Afacerilor Externe.
Ce am mai aflat la workshopul Amara Tour
De la Haithem Souani, Directorul General Amara Tour si de la Iulia Sandru, Destination Manager, am aflat cateva informatii interesante despre Amara Tour.
In ultimii 4 ani Amara Tour a avut peste 100 000 de clienti care au plecat in vacante in Tunisia, Egipt sau Turcia, cu zboruri charter din Cluj Napoca, Oradea, Targu Mures si Baia Mare.
Din 2022 cursele charter puse la dispozitie de touroperatorul Amara Tour vor include 2 destinatii noi, Bucuresti si Craiova.
Pentru sezonul de vara 2022 se pregateste si aplicatie mobila Amara Tour. Cu ajutorul aplicatiei se pot afla
- informatii turistice despre Tunisia si statiunea vizitata,
- informatii despre hotelul care ne intereseaza,
- informatii despre excursiile optionale,
- inscriere sau renuntare la excursii optionale,
- conditii de schimbare retur in Romania.
Am avut apoi ocazia sa discut direct cu reprezentantii lanturilor hoteliere din Tunisia, de la care am aflat mai multe lucruri utile.
Parlez-vous Francais?
Stiam ca in Tunisia se vorbeste limba franceza dintr-un proiect Erasmus in care am fost in echipa cu o studenta tunisiana. Ca in multe alte tari din Nordul Africii, franceza este limba administrativa si comerciala, cat si limba care se invata la scoala.
Asa ca i-am surprins cu franceza mea pe hotelierii tunisieni, care se prezentasera in limba engleza 🙂
Am aflat ca Tunisia se remarca prin
- vremea insorita,
- preturile moderate,
- plaje animate,
- locuri ideale pentru o vacanta in familie,
care atrag anual peste 7 milioane de turisti.
Daca despre mancarea tunisiana mai stiam cate ceva, am fost curios despre vinurile din zona.
Am aflat ca sectorul viticol are traditie inca de pe vremea Imperiului Roman si ca acum are puternice influente franceze. Cum imi plac vinurile frantuzesti, abia astept sa degust si un vin tunisian.
Pana atunci va las cu imagini de la workshop-ul Amara Tour, apoi va invit sa intrati in atmosfera de vacanta cu un cantec tunisian.
Spor calator!
Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei