Verdi Requiem in Joia Mare la Filarmonica Oltenia

Verdi Requiem este probabil cea mai des interpretata opera corala majora de dupa Requiem-ul lui Mozart. N-o spun eu, ci versiunea Wikipedia in limba engleza. Tot de-acolo am aflat povestea din spatele acestei opere.

Verdi Requiem si povestea „Libera me”

Dupa moarte compozitorului italian Gioachino Rossini in 1868, Giuseppe Verdi impreuna cu alti 12 compozitori italieni au colaborat pentru un requiem in onoarea lui Rossini. Verdi a lucrat la partea finala „Libera me”, pe care a trimis-o comitetului de organizare.

Premiera era prevazuta pentru 13 Noiembrie 1869, la comemorarea unui an de la disparitia lui Rossini. Insa cu 9 zile inainte de premiera, comitetul de organizare a abandonat proiectul.

Verdi a reluat ideea dupa moartea prietenului sau, scriitorul Alessandro Manzoni. De data aceasta a scris singur requiemul dedicat lui Manzoni. In partea de incheiere a folosit si o versiune revizuita din „Libera me” dedicata initial lui Rossini:

    • 1. Requiem
      • Introit (cor)
      • Kyrie (solisti, cor)
    • 2. Dies irae
      • Dies irae (cor)
      • Tuba mirum (cor)
      • Mors stupebit (bas)
      • Liber scriptus (mezzo-soprana, cor)
      • Quid sum miser (soprana, mezzosoprana, tenor)
      • Rex tremendae (solisti, cor)
      • Recordare (soprana, mezzosoprana)
      • Ingemisco (tenor)
      • Confutatis maledictis (bas, cor)
      • Lacrymosa (solisti, cor)
    • 3. Offertory
      • Domine Jesu Christe (solisti)
      • Hostias (solisti)
    • 4. Sanctus (cor dublu)
    • 5. Agnus Dei (soprana, mezzosoprana, cor)
    • 6. Lux aeterna (mezzosoprana, tenor, bas)
    • 7. Libera me (soprana, cor)
      • Libera me
      • Dies irae
      • Requiem aeternam
      • Libera me

Premiera a avut loc in Biserica San Marco din Milano, pe 22 Mai 1874, la comemorarea unui an de la moartea lui Manzoni.

Chiar Giuseppe Verdi a fost dirijorul, iar cei 4 solisti au fost Teresa Stolz (soprana), Maria Waldmann (mezzo-soprana), Giuseppe Capponi (tenor) si Ormondo Maini (bas).

La aproape 150 de ani de la moartea lui Manzoni vom asculta acest minunat Verdi Requiem in Joia Mare la Filarmonica Oltenia.

Verdi Requiem in Joia Mare

Joia Mare la Filarmonica Oltenia Craiova

Orchestra Simfonica si Corala Academica ale Filarmonicii Oltenia, sub bagheta dirijorului Jin Wang, vor interpreta Verdi Requiem impreuna cu solistii:

  • Diana Tugui (soprana),
  • Alexandra Lesiu (mezzosoprana),
  • Fabio Serani (tenor),
  • Corneliu Hutanu (bas).

Dirijorul corului pentru acest Requiem pentru solisti, cor si orchestra va fi Manuela Enache-Pirvu.

Despre dirijorul Jin Wang v-am tot spus in ultimul timp, imi amintesc ca pe Diana Tugui am descoperit-o in 2010 la un concert caritabil.

De-atunci am admirat-o in mai multe spectacole sau proiecte speciale. Mi-a ramas in memorie Ziua Internationala a Poeziei alaturi de maestrul Emil Boroghina, Rozalia Pataki la harpa si Irina Stratulat la pian.

Accesul la concertul din 13 Aprilie, ora 19:00

De obicei concertele de la Filarmonica sunt in ziua de Vineri, insa fiind saptamana premergatoare Pastelui spectacolul va fi Joi.

Pretul general al biletelor este 50 lei. Pentru elevi, studenti si seniori, pretul biletelor este 15 lei.

Biletele se pot procura de la Agentia Filarmonicii Oltenia, Calea Unirii, nr. 16 in intervalul

  • Luni – Joi intre orele 10:00 – 14:00,
  • Vineri intre orele 17:00 – 21:00.

Biletele se pot rezerva si telefonic la 0251.414.698 sau se pot cumpara online de pe Entertix.ro.

Spor incantator!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.