Anul asta a fost Paste cu restrictii. Am stat linistiti acasa, ca sa nu ne pasca vreo nenorocire dupa sarbatori. Chiar sunt curios cum vor arata statisticile peste vreo 2 saptamani. Nu de alta dar parcarile dintre blocuri au fost destul de goale…
Paste cu restrictii
Sper ca sunteti bine si sanatosi dupa sarbatorile pascale. Si ca ati respectat recomandarile oficiale.
Noi am sarbatorit Pastele acasa, in aceeasi formatie in care stam si-n restul pandemiei. Adica eu, Monica si Daria noastra. Am respectat recomandarile si n-am fost in vizite. Nici la mese de Paste, desi soru-mea, de exemplu, sta la casa.
Am stat fiecare la casa lui si ne-am dat intalnire la masa de pranz online. A fost Paste pe Skype cu prietenii din Heidelberg si cu soru-mea, cumnatu-meu si nepoata Cristina.
La „ai batrani” am fost pret de 5 minute in fata blocului, cand le-am dus dimineata diverse alimente si cupoanele de pensie. Si am luat ciorba de miel, drob si altele bunatati specifice. Le-am zis sa stea in casa si cand au nevoie de ceva, le luam noi si le aducem.
La fel si la soacra-mea, desi sta la curte, am ramas la poarta. Tot 5 minute cat i-am dat ce-i adusesem. Si am luat ceapa si usturoi verde, drob, oua rosii si ce ne-am mai dat.
Nu poti sa le lasi pe „mămăi” fara sa pregateasca ceva bun de Paste 🙂 In rest ne-am urat Sarbatori Fericite la telefon, ca acolo nu-i limita nici de distanta si nici de timp.
Pe timpuri era maraton culinar…
A propos de timp, va ziceam ca avand mai mult timp pe vreme de pandemie, mi-am propus sa slabesc. Vreau ca pana la sfarsitul lui Aprilie sa ajung la greutatea optima de 75 kg. Iar Pastele cu restrictii mi-a picat destul de bine
De obicei eram intr-un maraton culinar in perioada 27 Martie – 30 Aprilie. Pe 27 Martie e ziua lui taica-meu. Vin apoi Floriile si Sf. Gheorghe, cu sarbatoriti in familie. De Paste ne duceam si la parinti si la socri, in afara de intalnirile cu finii si cu prietenii. Iar de 30 Aprilie, de ziua mea, cam ofta cantarul 🙂
Acum m-am adaptat la restrictii si am dat jos vreo 3,5 kg pana acum. Mai am putin pana ajung la greutatea ideala de 75 kg.
Am avut si acum la masa ciorba de miel, miel la gratar, drob, sarmale, salata Boeuf si alte bunatati. Dar parca nu mi-a mai venit sa ma ghiftuiesc cand stiam ca dupa masa urmeaza 30 de minute de gimnastica 🙂 Plus ca atunci cand auzi zilnic de noi infestari si decese, nu prea are cum sa mai fie atmosfera de sarbatoare.
A propos de sarbatoare, am vazut slujba la Digi24 si cand am auzit Hristos a Inviat, am aprins si noi o lumanare in casa.
Au fost si-n cartier masini cu oameni de la biserica, paste si lumanari. Insa nu mi s-a parut o initiativa pe care s-o incurajez, asa ca am stat in casa.
In rest am stat pe blog, am trimis urari online si am raspuns la unele provocari pentru 30 de zile 🙂
Voi cum ati petrecut de Paste?
Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei