Exact cand am plecat eu in Delta Dunarii s-a deschis inca un Targ de Vinuri la Auchan. Adica editia #12.
Ce vinuri am baut in Delta va zic in zilele urmatoare, insa va spun ca avem ocazia sa cumparam vinuri HORECA din Auchan. Adica vinuri pe care nu le gasim de obicei in supermarket, dar le gasim la preturi mari in restaurante. Uite ca acum sunt la vanzare peste 70 de vinuri HORECA in Auchan, ba chiar cu reduceri semnificative.
Targ de Vinuri la Auchan si povesti d’antan
Am nimerit intamplator la spartul targului de vinuri Auchan si dupa o examinare sumara m-am simtit atras de vinurile frantuzesti.
In urma cu 26 de ani am fost pentru prima data in strainatate, in Sud-Vestul Frantei, in Landes. Au fost multe activitati cultural-sportive sub motto-ul Connaissance de la France. Si cum vinul este considerat o parte importanta a gastronomiei si culturii franceze, am fost in vizita la o crama din zona. Atunci nu eram atat de pasionat de vinuri, nu mai retin numele cramei, dar imi amintesc ca mi-au placut vinurile degustate.
Apoi, la toate mesele de pranz si de seara, vinurile sud-vestice au acompaniat bunatatile de pe mese.
Acum a fost suficient sa vad pe o sticla mentiunea Sud Ouest ca sa-mi amintesc povestea vinurilor frantuzesti din Landes.
Si cum vinul este mai bun daca are si o poveste, am luat un alb, un rose si-un rosu. Poate-poate ma reintorc in urma cu 26 de ani 🙂
Din alte povesti am ales un Rose de Provence si o Aroma de Rhone Vaucluse.
Rose-urile se consuma de obicei proaspete, astfel incat acum sunt recomandate cele din productia 2019. Motivul este acela ca rose-ul este un vin care se bea proaspat, cu aciditatea si aroma initiale. Exceptia de la regula, vinurile de Provence duc mai multi ani prospetimea initiala.
Asa ca am zis sa verific si practic informatiile din teorie 🙂
A propos de aroma, Aroma de Rhone Vaucluse este un Syrah din 2017 care cred ca-i numai bun de baut in 2020.
Radem, glumim, dar abia astept sa le degust si sa va spun daca sunt vinuri de poveste. Pana atunci insa, va spun altceva.
Reduceri generoase la vinurile de la Auchan
Cand am ales vinurile frantuzesti nu m-am uitat dupa reduceri sau dupa alte detalii atragatoare. Insa dupa ce-am ajuns acasa am studiat oferta bob cu bob, ca tot este perioada in care se culeg viile. A propos, daca vedeti pe vinuri mentiunea DOC CMD, DOC CT sau DOC CIB sa stiti ca are legatura cu vinurile de origine controlata si cu perioada culesului:
- CMD – cules la maturitate deplina,
- CT – cules tarziu,
- CIB – cules la innobilarea boabelor.
„Innobilarea” boabelor are legatura cu mucegaiul nobil care ataca boabele de struguri, rezultand vinuri desert deosebite. Asa cum este Dessertul de Corcova. Nu stiu daca vinul din 2014 pe care l-am luat este „botritizat”, insa abia astept sa verific.
Printre super-oferte era un vin ecologic de la Domeniul Bogdan cu reducere de 37%. Cum ofertele sunt in limita stocului disponibil iar eu am venit la spartul targului, nu mai era nici urma de asa ceva 🙂
Am degustat vinurile de la Domeniul Bogdan in mod organizat si-n mai multe ocazii. Prima data in 2018, apoi in 2019 pe vremea asta. Daca nu venea pandemia era programata si degustarea unui Patrar biodinamic.
Uite ca acum, in plina pandemie, chiar daca nu mai sunt targurile de vin traditionale, avem vinuri la Auchan cu preturi speciale. Atat de speciale incat de la Domeniul Bogdan tot ce era in gama de vinuri seci s-a evaporat 🙂
Noroc cu reducerile de 13%, ca mi-au cazut ochii pe o Busuioaca de Averesti Rose.
Este vinul care a castigat locul 1 la Concursul Natiunal de Rose-uri.
Ca tot ziceam de Franta, gasiti un Colocviu la Paris, Busuioaca de Bohotin Rose cu reducere de 22%.
Mi-a placut de la prima degustare si l-am avut inclusiv la lucrarea de disertatie.
Daca v-a placut forma sticlelor, stati sa vedeti la accesoriile pentru vin:
- pahare,
- tirbusoane,
- decantoare,
- carafe,
- dopuri.
Pana pe 29 Septembrie ne mai putem bucura de peste 300 de sortimente de vin.
Spor descoperitor!
Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei