V-ati saturat de caltabosi, carnati, sarmale si alte „porcarele” de sezon? Atunci inseamna ca veti aprecia revenirea la Miercurea fara carne. Azi am in meniu salata orientala olteneasca si alte bunatati fara carne.
Branza dis de dimineata
Pentru de dimineata am avut macaroane cu branza. Pentru ca branza a fost foarte sarata, am completat macaroanele cu dulceata de masline verzi si portocale. Si cu un pic de piper roz, pentru aroma si pentru un gust un pic iute. Am desavarsit cu un paharel de kefir si 3 masline de Thassos.
Tot cu branza a fost si rulada de morcovi pe care o vedeti in farfurie. V-am zis ca de Craciun am descoperit o minunatie cu gust fresh si bun. Atunci am prins cu greu ultimele 2 bucati pentru sedinta foto 🙂
Ce nu v-am spus atunci este ca rulada nu contine faina. Adica „coca” este facuta din albus de ou batut spuma, morcovi rasi, galbenus de ou si mustar.
Iar umplutura contine crema de branza, ridiche neagra si praz, iar acum i-am mai adaugat si un pic de sfecla rosie.
O alta diferenta fata de Craciun a fost ca am perpelit un pic feliile de rulada in tigaia de clatite.
Uite-asa arata incalzite 🙂
In intervalul dulce 09:00 – 11:00 am bagat o portocala cu ciocolata neagra.
Si-un ceai de Herba Mata indulcit cu merisoare.
Salata orientala olteneasca la pranz
La pranz am facut o salata orientala in stil oltenesc. Adica i-am pus praz. As fi pus si dragavei, dar cum aveam doar baby spanac, a fost bine si asa.
Insist cu praz si dimineata si la pranz, pentru ca este un ingredient specific oltenesc si sanatos.
Apoi pe langa ingredientele traditionale (cartofi, oua, ceapa, masline, patrunjel, ulei de masline, otet balsamic) am mai adaugat cateva surprize:
- castraveciori murati,
- ardei capia,
- ceapa murata,
- spanac (n-am avut dragavei),
- ardei iuti.
La final am mai pus un praf de piper roz plus condimente grecesti si asta a fost.
Pentru cina trebuie sa ma hotarasc intre o supa crema de legume si o ciorba de fasole. Pana la urma a fost fasole cu usturoi si ceapa rosie 🙂
Pofta buna fara carne!

Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei