Salata Boeuf fara boeuf la Miercurea fara carne

Salata Boeuf ne cam place sa mancam de sarbatori, chiar daca de multe ori este fara boeuf sau alte carnuri. Pai la cate „porcarii” mancam de Craciun, doar in salata ne-ar mai lipsi carnea. Pe principiul asta si pe al cautarii dificile prin frigiderul plin am facut ultima rubrica Miercurea fara carne din 2022.

Salata Boeuf de dimineata

Daca in zilele de Craciun m-am trezit in jur de 9 sau mai tarziu, azi am fost ambitios. Am pus ceasul la 7, iar cand a sunat alarma nu intelegeam ce se aude din intuneric 🙂

M-am regrupat repede si dupa toaleta si gimnastica de dimineata am fost apt pentru salata Boeuf.

Am raspuns la dilema „salata Boeuf cu sau fara mazare”, in sensul ca la mine este fara carne 🙂

Vorba vine „boeuf”, dar nici „a la russe” nu-i zicem.

Nu-mi place nici cu maioneza multa, ci doar cat sa inchege legumele taiate. Nu folosim nici mazare, ca tot era mare dezbatere.

Singura legatura placuta cu mazarea am gasit-o la Gina Bradea. Ea spune ca se taie cartofii fierti sau castravetii murati in cubulete de marimea unui bob de mazare 🙂

Veti spune ca sunt mare mofturos la salata „de Boeuf”, insa imi place cat mai simpla si mai degraba acra, decat sa fie grasa si gretoasa. Am pus oricum cateva felii de gogonele murate alaturi de salata.

Nu va uitati doar la denumire. Este oricum multa mai buna o astfel de salata fara boeuf in comparatie cu un vin fara alcool, de exemplu.

Revenind la micul dejun, mai aveam prin frigider albusurile ramase de la eclere, asa ca le-am folosit si pe ele. Ceea ce vedeti galben-portocaliu prin omleta nu e de la galbenus, ci de la branza Cheddar. Am mai pus si ceapa verde si cam asta a fost papa(ra) de dimineata.

Salata Boeuf la Miercurea fara carne

In intervalul dulce 09:00 – 11:00 am mancat o mandarina cu ciocolata (de pe ecler), alaturi de continutul eclerului.

mandarina cu ecler

Ciorba de legume cu chefir

Pentru pranz am mai gasit prin frigider un rest legume in ciorba. Am completat cu un chefir facut in casa, apoi gata si masa de pranz.

ciorba de legume cu chefir

Pai la cat am bagat zilele trecute, acum mai respir, mai merg pe jos si mananc mai putin.

Nici pentru seara nu ma complic foarte mult. Imi era dor de-o salata orientala cu multa ceapa, castraveti murati si gogosari.

Mi-a venit ideea de dimineata, cand am pus cateva masline in farfurie. N-am mai folosit ou seara, ci mustar pentru omogenizarea salatei. Insa am pus si ceapa verde si rosie 🙂

salata orientala

Pofta buna fara carne!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.