Ne pregatim pentru Treasures of the East 2026 la Craiova, intre 2 si 4 Octombrie. Anul trecut s-a nimerit sa fiu la Istanbul cand a fost prima editie, dar acum nu mai ratez.
Am fost insa la „precursoarele” Comorilor Rasaritene:
- Craiova Capitala Gastronomica Est Europeana in 2024,
- Tezaur de Gusturi in 2025.
Aminteam despre toate aceste momente gastronomice cu ocazia lansarii proiectului Cultura Testului in Oltenia.
Ziceau atunci Cezar Ioan si Cosmin Dragomir ca au tot venit la Craiova si-n Oltenia, iar semnele incep sa se vada. Acestea fiind zise, sa vedem care-i treaba cu Comorile Rasaritului din 2026.
Program Treasures of the East 2026
Festivalul Treasures of the East – Comori de la Rasarit isi propune să promoveze:
- vinurile,
- experiențele de turism,
- produsele alimentare,
- gastronomia si stilurile de viata fascinante din Europa de Sud-Est.
Vineri, 2 Octombrie, sunt 2 evenimente, unul pentru profesionisti si altul pentru public.
- Concurs de vinuri Wines of the East – cu evaluarea unui juriu de specialitate si cu rezultatele anuntate Duminica. Concursul nu este deschis publicului larg.
- Georgian Night by Brot & Wein la Enoteca Social – 18:30 – 20:30. Locurile la acest eveniment sunt limitate, iar participarea la eveniment presupune achiziționarea biletelor în avans.
Sambata, 3 Octombrie, este ziua principala a festivalului Treasures of the East 2026
La Ramada Plaza intre 11:00 si 17:00 are loc expozitia cu degustare (dar si cu vanzare) de produse locale, vinuri si diverse bunatati. Intrarea este libera.
Va exista un Stand al Olteniei, cu produse realizate de producatori locali din regiune, dar si Standul Economie Rurala va reuni produse de la producatori din intreaga tara.
In paralel cu expozitia la care accesul este liber, vor avea loc 3 workshop-uri la care numarul de locuri este limitat, iar intrarea se face pe baza de bilet cumparat in avans.
- 10:30–12:00 — Workshop „Rasova Wine Experience”, cu Valentin Ceafalau, locuri limitate, bilete in link.
- 12:30–14:30 — Workshop „Introducere în lumea berii”, cu Liviu Gheorghe, locuri limitate, bilete in link.
- 15:00–17:00 — Workshop „Into Cheese”, cu Gina Crăciun, locuri limitate, bilete in link.
Conferinta Treasures of the East Craiova – o discutie intre profesionisti
Tot Sambata are loc Conferinta Treasures of the East, Craiova: o discutie intre profesionisti, cu urmatoarele subiecte de discutat intre 12:30 si 13:30:
- Proprietate intelectuală în HoReCa și producția alimentară – sustinuta de expertul Radu Bozocea, de la Weizmann & Ariana Partners;
- Oportunitati de acces pe piata din Romania si cooperare transfrontaliera – sustinuta de Cezar Ioan si Cosmin Dragomir;
- Craiova Food Treasures – campanie de promovare a restaurantelor din localitate;
- discutie despre Importanta Punctelor de Gastronomie Locala (PGL) in dezvoltarea sustenabila in mediul rural;
- discutie despre Marketingul prin cultura – Cultura Țestului în Oltenia în patrimoniul imaterial UNESCO.
Duminica, 4 Octombrie, sarbatorim Ziua Nationala a Gastronomiei si Vinului din Romania
La Ramada Plaza Craiova, intre orele 13:00 si 16:00 savuram un Brunch Domeniile Samburești si AQUA Carpatica. Locurile sunt limitate iar accesul se face pe baza de bilet, cumparat in avans.
Daca v-am facut deja pofta, ne vedem cu siguranta in toate cele 3 zile la Comorile Rasaritului.
Spor rasaritor!

Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei