Saptamana Alba si Postul Negru

Conform traditiei ortodoxe, ne aflam in Saptamana Alba. Este o saptamana pregatitoare Postului Pastelui, traditia bisericeasca spunand ca in aceasta saptamana nu se consuma carne. Dar bere merge?

Saptamana alba si Postul Negru

Saptamana Alba si Postul Negru

Numele de Saptamana Alba vine de la culoarea alimentelor la care se da totusi dezlegare Miercuri si Vineri: branza, lapte, oua, peste. Dezlegarea se mai numeste si „harţi”.

Eu nu tin posturile, in schimb 2 zile pe saptamana, de obicei Miercurea si Vinerea nu mananc deloc carne. Dupa cum vedeti din postul meu blogosferic de azi, la Miercurea fara carne, dar cu noroc m-am nimerit cu Saptamana Alba, avand in meniu si branza si icre de peste.

Imi doresc sa am noroc si cu Postul Negru, chiar daca acesta face parte din alte traditii si are legatura cu alti sfinti. Este vorba despre traditia Guinness, care cu ocazia Festivalului Sf. Patrick instituie Postul Negru, dar si „hărţi” de innegrire in toata tara.

Cele 10 reguli stricte pentru consumatorul adevarat de Guinness sunt cuprinse in „Decalogul Postului Negru Guinness” si se gasesc in orasele si locatiile pe care va promiteam ieri ca le dezvalui.

St. Patrickțs Day in Pub-uri

Cei care tin postul negru Guinness si beau minimum trei pinturi de bere in aceasta perioada pot castiga:

  • bere Guinness,
  • CD-uri cu muzica irlandeza,
  • palarii Guinness,
  • un weekend pentru 2 persoane la Dublin cu ocazia Arthur Guinness’ Day din Septembrie.

Am descifrat asadar cele doua posturi din saptamana, sa vedem insa ce se va intampla Duminica.

Bere si concert

Faptul ca in calendrul ortodox pe 17 Martie este „Duminica Iertarii”, se impleteste de minune cu sarbatoarea Sf. Patrick. Acolo unde Guinness va avea grija ca toti sa fim frati si sa fie dezlegare la veselie.

Duminica este punctul culminant al Festivalului Sf. Patrick, Ambasada Irlandei in Romania si Guinness organizand mai multe evenimente. Acestea culmineaza pe 17 Martie cu cu parada de St. Patrick Day si cu un concert in aer liber:

  • Córas,
  • Vyvienne Long,
  • Aoife Dermody,
  • U2 Zen Garden,
  • Antonia,
  • Vunk,
  • The Dada,
  • Mojo Band,
  • Blackbeers,
  • DJ Kormak,
  • trupa de dans traditional irlandez The Irish Way.

Va (imi) doresc sa impletim traditiile cu spor. Si sa vedem daca din „Saptamana Alba” si din „Postul Negru” iese o bere neagra, cu spuma alba, asa cum este in prima imagine.

Spor impletitor!

P.S.
Va spuneam ieri ca vom deschide un „Consulat irlandez la Craiova”. Iata si locatiile vizate in Banie:

  • Temple Bar,
  • Murphy’s Pub,
  • Rendez-vous Pub,
  • One Pub,
  • Irish Way.

Unde sa fie? 🙂

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.