Inimioare de toate felurile la Miercurea fara carne

Fiind ultima zi de Miercuri din Aprilie, am pregatit din tot sufletul un meniu plin de inimioare de toate felurile. Nu va ganditi la organe, ca suntem la Miercurea fara carne,  insa m-am gandit eu la o prezentare mai atragatoare a meniului.

din toata inima, Miercurea fara carne cu inimioare

Inimioare dis de dimineata

Pentru de dimineata mi-a picat la inima o coliva cu lapte. Dar nu oricum, ci in forma in care mi-a picat Miercurea de azi, adica in forma de inimioare.

Am mai avut in primavara asta coliva cu lapte, dar atunci inimioara venea doar din reflexia luminii.

coliva cu lapte

Acum am adaugat lapte peste coliva in forma de inima, sa-mi aduc aminte cu drag de gustul copilariei. Sa mai ziceti voi ca nu se mancau cereale cu lapte si mai demult 🙂

inimioare pentru coliva cu lapte

Dar din copilarie sunt si alte amintiri cu coliva simpla, fara lapte.

amintiri din copilarie

Cand eram mici si copilaream la tara, ne jucam toata ziua pe-afara. Iar cand treceau femeile din sat cu cosurile de la impartit, ne dadeau coliva. Nu erau atunci pahare de plastic, nici macar nu ne puneau coliva intr-un servetel. Luau cu lingura din strachina din cos si ne puneau rostogolul de coliva in palma.

Credeti ca ne spalam cumva inainte pe maini? Insa dupa ce mancam eram super spalati, pentru ca ne lingeam degetele pana cand nu se mai simtea dulceata de pomana 🙂

Trecem la alte inimioare, dar tot dulci. Pentru intervalul dulce 09:00 – 11:00 mi-am pregatit portocala cu inima de ciocolata, ca sa mearga la suflet.

inimioare in intervalul dulce, portocala cu inima de ciocolata

Sa stiti ca nu este orice fel de ciocolata, ci una luata din tortul de ciocolata cu oua crude.

Uite si varianta de tort cu inima de portocala, ca sa se vada si straturile din blat.

tort cu inima de portocala

Ceai cardio n-am avut, dar stiu ca in astfel de ceaiuri se folosesc combinatii sugestive din lumea animala. Din cap si pana-n picioare, cam asta gasim in combinatiile de ceaiuri cardiovasculare:

  • Talpa Gâştei,
  • Coada Calului,
  • Coada Soricelului,
  • Coada Racului,
  • Ciocul Berzei.

Cum suntem la Miercurea fara carne, am lasat la coada fauna de mai sus si mi-am facut doar un ceai de Coada Soricelului 🙂

ceai de coada soricelului

I-am pus si merisoare, ca sa fie totusi o combinatie atragatoare 🙂

Clompinimioare de primavara

Daca tot e raiul pe pamant cu ceapa si usturoi verde de primavara, ma antrenez cu Clompi pentru ouale de Paste.

Pentru cine n-o cunoaste, desi o intorc ca pe o CLatita, este totusi o OMleta, deci arata ca o PIzza. Acum va arata mult mai dragut, pentru ca am decorat-o si decupat-o in forma de inimioare.

Dar mai intai am pregatit compozitia:

  • oua de tara,
  • branza de tara,
  • ceapa verde,
  • usturoi verde,
  • leurda,
  • marar,
  • patrunjel.

In loc sa pun la final ketchup sau sos de rosii peste Clompi, am bagat rosii uscate in compozitie.

compozitie Clompi

Uite asa arata minutatia de Clompi cu ingrediente de primavara.

Clompi de primavara

Apoi am pus inimioare de branza peste Clompi, ca sa se topeasca de pofta 🙂

inimioare de branza pe Clompi

Dupa ce branza s-a mai topit, am decupat omleta si asta mi-a iesit. Ce ziceti de Clompinimioarele mele?

Clompinimioare

Bunatati din inima si la cina

Mergem in continuare cu forme de inima, asa ca la masa de seara pregatesc cartofi noi la ceaun. Asa si, este traditie de primavara, dar unde sunt inimioarele? Pai ati uitat de accesorii 🙂

Cartofii noi merg cu usturoi verde, cu branza, marar si mamaliga. Usturoiul o fi el considerat afrodisiac, insa mai greu sa-l fac in forma inimoasa. Mararul nici atat, ca nici nu l-am mai gasit prin frigider 🙂 Insa la mamaliga si branza va fi mai usor sa le pun in forma de inimioara.

cartofi noi la ceaun, cu mamaliga, branza si usturoi verde

Pofta buna din inima!

Update:

Daca vi se par prea complicate Clompinimioarele, va poftesc la Brindusa la o portie de scrob cu flori de papadie.

P.S.

Sa va prind ca nu dati inimioare cand postez articolul pe Facebook sau imaginile pe Instagram 🙂

2 Comments

    • Daniel Botea

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.