Am participat zilele trecute la o discutie interesanta despre parteneriate in cadrul Craiova Business Club. Despre aceste intalniri v-am mai spus atunci cand am avut onoarea sa vorbesc despre blogging in calitate de speaker.
Acum fiind inca in pandemie si in restrictii, participarea a fost mai mica, insa discutiile au ramas la fel de interesante.
Parteneriate fel de fel
Evenimentul este construit astfel incat sa aiba o parte de prezentare, una de informare si alta de networking. Nu in ultimul rand, la fiecare astfel de eveniment degustam vinuri de la diverse crame.
Dupa ce ne-am prezentat fiecare, despre parteneriate ne-a vorbit Valentin Mitrica, Presedintele Cluster BIO Oltenia.
Mi s-a parut interesanta ideea de cluster si de asocierea cu universitatile, institutele sau statiunile de cercetare. Am aflat astfel ca exista astfel de parteneriate regionale sau chiar internationale, cu posibilitatea de a atrage fonduri in regiunile respective.
S-a vorbit si despre parteneriate publice sau public-private. Interesante si acestea, mai ales ca eu am activat doar in domeniul privat sau ONG.
Indiferent de felul parteneriatelor, am incercat sa schitam „ingredientele” care stau la baza unui parteneriat reusit:
- motivatia,
- caracterul,
- increderea,
- aptitudinile,
- scopul comun,
- seriozitatea,
- compatibilitatea.
Probabil ca mai sunt si alte elemente de luat in seama, insa pe acestea le-am notat din experienta participantilor.
Discutia a fost relaxata, intr-o atmosfera placuta intretinuta de vinurile The Iconic Estate. Vinurile au fost dublate de o degustare oferita de Restaurant Crush.
Nu mai fusesem pana atunci la Crush, dar mi-a placut locatia.
A fost prezentat apoi un proiect de parteneriat si membership numit chiar asa, Partenerii. Interesanta initiativa, merita sa aruncati o privire si sa va faceti calculele 🙂
Discutii cum se cuvin
La inceput atmosfera a fost mai rece, exact ca vinul alb.
Apoi s-au mai dezlegat limbile participantilor, dupa ce s-au dedulcit si la rose 🙂
La vinul rosu eram deja incalziti, iar discutille se purtau pe directii incrucisate.
Tocmai cand se animasera discutiile, ne-am dat seama ca este deja ora 21:30, iar la 22:00 este „stingerea oficiala” pe timp de pandemie.
Am mai avut timp doar de o poza de grup, apoi ne-am imprastiat care-incotro.
Se vorbeste tot mai des despre relaxarea restrictiilor. Cred ca ma afecteaza mai putin masca in aer liber, cat ma incurca inchiderea de la ora 22:00.
Dar sa speram ca scapam si de aceste restrictii odata cu vaccinarea si scaderea incidentei covid.
Pana atunci, spor la parteneriate!

Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei