Dulceata de soc la Miercurea fara carne

Dulceata de soc nu mai incercasem, desi despre soc v-am mai spus cu diverse ocazii seci dau demiseci 🙂

De exemplu, stiati ca este bun ceaiul de soc contra tusei seaci? Dar neindulcit, ca nu prea ma omor eu cu dulciurile.

Nu prea exista la mine in meniu dulciuri sau sucuri, in schimb socata imi place foarte mult. Si s-o pregatesc, dar mai ales s-o beau 🙂

Imi place si cand incepe sa intepe la limba si sa semene cu vinul. Desi nu este chiar sec, asa cum trebuie sa fie vinul, apreciez si gustul si aroma.

Soc si groaza, dulceata de soc la micul dejun

Nu stiam ca exista dulceata de soc, pana cand n-am vazut-o la Auchan. Dar nu in magazin, ci la mesele micilor producatori din zona galeriilor. Cum erau si olteni de-ai nostri, din zona Horezu, am intrat in vorba.

N-am plecat cu mana goala, ci cu 2 borcanele de dulceata, din care azi am degustat dulceata din fructe de soc.

Fructele de soc sunt boabele alea negre, care raman dupa ce se trec florile socului. Cu ceaiul de flori de soc am vazut pe propria tuse ca functioneaza. Insa despre fructele de soc bune pentru gripa si raceala stiu de la Oana Cuzino.

N-am simptome de gripa sau de raceala, asa ca am incercat pasta de fistic si unt de arahide cu dulceata de soc. M-am cam saturat pe loc, unturile fiind foarte satiose. Iar dulceata nu te lasa sa mai mananci altceva, ca sa ramani cu gustul savuros.

dulceata de soc cu unt de arahide si crema de fistic

Mi-am facut insa loc si am desavarsit gustul de dulceata de soc cu branza de oaie, intr-o clatita ad-hoc.

caltita cu dulceata de soc si branza de oaie

Acum chiar ca eram ghiftuit.  Dar de un ceai cu merisoare tot mi-am facut pofta. Un pic mai tarziu insa am sorbit ceaiul, cand am ajuns la serviciu.

Cat timp s-a facut ceaiul, am profitat de intervalul dulce 09:00 – 11:00 ca sa mananc ciocolata neagra cu portocala. Doar poza am uitat s-o fac 🙂

Ciorba de praz la pranz

Am avut pra(n)z oltenesc in meniul de la Miercurea fara carne. In sensul ca la masa de pranz am bagat cu multa placere o ciorba de praz. I-am pus si-un pic de hrean, dar si iaurt.

ciorba de praz

Spre seara voi continua olteneste cu un Clompi cu praz si varza murata. Ii mai pun branza de oaie si rosii uscate si cam asta a fost meniul pe ziua de azi.

Pofta buna fara carne!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.