Nole a dat cu mucii-n fasole?

Din tot scandalul cu Nole, nu accesul in Australia e problema pentru mine, ci imaginea unui sportiv al carui fan declarat sunt. Sau eram,  spun asta cu mahnire. De-acum incolo imi va fi greu sa-l vad in calitate de model pentru tineri, de exemplu.

Nole si sportul

Mai demult laudam stilul lui Nole si faptul ca nu renunta usor, cum se intampla des prin Balcani.

M-am bucurat cand Nole a revenit in top 10 dupa operatie si dupa schimbarea mai multor antrenori.

Nole is back!

Apreciez la Novak Djokovic lejeritatea cu care se face placut si spontaneitatea de care da dovada in multe momente. Imi plac foarte mult momentele de sportivitate cand aplauda reusitele adversarilor.

Are si momente pe care nu le apreciez, de exemplu atunci cand este nervos. La un astfel de episod cu nervi a fost eliminat din turneu dupa ce a lovit cu mingea o doamna arbitru. Asa scrie la regulamentul de tenis, asa s-a intamplat, indiferent ca „inculpatul” era in varful clasamentului ATP.

Acum, desi regulamentul pentru Australian Open prevedea vaccinarea obligatorie, s-au dat si cateva scutiri. Din punctul meu de vedere aici este problema organizatorilor si a diferentelor de legislatie si interes intre oficialii statului Victoria si cei federali.

Cei din Victoria sunt interesati de bani, sponsori si imagine buna in jurul Australian Open. In schimb oficialii federali sunt mai interesati de sanatate, de pandemia de covid si de imaginea autoritatilor. Dupa ce au fost atat de stricti cu impunerea unor carantine prelungite si cu restrictii dure pentru cei nevaccinati, exceptia pentru o vedeta n-a picat bine in ochii populatiei.

Scandal mediatic vs acte oficiale

Din cate stim pana acum, lucrurile sunt destul de clare. Djokovic a justificat lipsa vaccinarii obligatorii pentru participarea la Australian Open prin faptul ca a facut covid in 16 Decembrie. Acesta a fost motivul pentru care a solicitat derogare.

Pe de alta parte exista imagini cu Novak Djokovic in spatii publice, fara masca, in zilele imediat urmatoare dupa presupusul test pozitiv la covid.

Din punctul meu de vedere exista 2 posibilitati:

  1. Nole a avut covid, asa cum a declarat, dar s-a comportat iresponsabil. N-a stat in carantina, ba chiar apare fara masca in prezenta unor tineri.
  2. Novak Djokovic n-a avut covid, ci doar o hartie procurata in dulcele stil balcanic. Iar in acest caz este mincinos.

Dilema putea fi lamurita cu un test de anticorpi. Insa nu l-ar fi avantajat pe Djokovic, deoarece ar fi eliminat doar una dintre ipostazele de iresponsabil sau de mincinos.

Daca are anticorpi, autoritatile australiene n-au cum sa-l pedepseasca pe Nole pentru comportamentul iresponsabil din Serbia. Australieni pot sa fie cel mult mai atenti sa nu incalce carantina, daca ar primi acceptul pentru Australian Open. Insa imaginea cu un Djokovic iresponsabil, fara masca si inconjurat de tineri dupa ce a fost depistat cu covid, va ramane.

Nole dupa test

Scandal cat casa din Monte Carlo

Daca nu are anticorpi, situatia se complica pentru Novak Djokovic. Iar minciuna se poate transforma in fals in declaratii.

Innclusiv in declaratiile de la intrarea in Australia exista suspiciuni de fals.

Spuneam ca este un scandal cat casa din Monte Carlo, deoarece acolo are Nole resedinta. In declaratiile semnate la intrarea in Australia Novak Djokovic a declarat ca n-a calatorit in ultimele 14 zile.

Imaginile si informatiile oficiale din Serbia arata insa ca a fost la ceremoniile din Blegrad, dupa ce fusese confirmat cu covid. Exista informatii cum ca ar fi petrecut Craciunul in Serbia, apoi ar fi zburat in Spania. La fel cum covidul poate fi verificat cu testul de anticorpi, aceste informatii pot fi verificate la randul lor. Pe zile, chiar pe ore, daca a trecut granitele in spatiul UE.

In urma scandalului ramane cel putin imaginea unui Djokovic care nu respecta regulile. Iar cu cat scandalul se adanceste, apar noi informatii care-i sifoneaza imaginea.

Nole nu este nici un zeu, cum incearca sa-l zugraveasca familia sa. Nici vreun sarac sau un aparator al saracilor si napastuitilor. Insa aceasta experienta il va saraci mult la nivel de imagine sportiva.

Oricat de mult mi-ar placea sportivul Nole, va exista o dilema. Novak a mintit sau este iresponsabil si nu respecta regulile?

Spor lamuritor!

Update:

Viza lui Djokovic a fost retrasa din nou. Autoritatile australiene au sanctionat neconcordantele din declaratia lui Novak la intrarea in tara.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.