Wineful, abonament la vin si la informatii savuroase

Despre Wineful v-am mai spus atunci cand a fost Elena Oglinda la Imperiul Leilor. Acum va spun despre acel abonament la vin despre care povestea Elena la ProTV.

Wineful, abonament la vin

Am primit pachetul cu abonamentul la vin pentru luna Iulie.

abonament la vin de la Wineful

Este o senzatie placuta sa descoperi minunile lichide ascunse in pachet. Dar asteptarea se prelungeste, pentru ca in cutia mare mai sunt 4 cutii paralelipipedice mai mici 🙂 Le desfacem si pe ele.

Inca nu s-a terminat, pentru ca fiecare sticla este invelita in hartie iar tu esti invitat la un blind date Wineful 🙂

Blind date Wineful cu abonament la vin

Abia dupa ce dai jos hartia descoperi vinurile si cartonasele cu explicatii. Hai sa nu mai prelungim asteptarea si sa vedem ce inseamna un abonament de vin pentru Iulie.

  • Feteasca Alba Gramma 2018, sec,
  • Preludiu – Rosé 7Arts 2018, sec (Merlot si Feteasca Neagra),
  • Feteasca Neagra Tectonic, Crama Girboiu 2015,
  • Sapient, Merlot + Cabernet Sauvignon + Feteasca Neagra, Crama Licorna 2016, sec.

Informatiile savuroase despre Feteasca Alba Gramma

Spuneam ca vinurile din abonament sunt insotite de informatii savuroase. Uite cateva exemple.

Primul vin este o Feteasca Alba de la Crama Gramma. Am avut ocazia sa degust pe indelete vinurile cramei Gramma atat la Iasi, cat si la Craiova.

Feteasca Alba Gramma

Cu toate acestea, „cartonasul cu informatii” mi-a imbogatit experienta. Mai intai cu informatii despre crama si cu rubrica Stiai ca.

De exemplu stiam ca Horatiu Malaele este realizatorul desenelor de pe etichete. Stiam si faptul ca Gramma inseamna in limba greaca gramatica, litera sau cuvant. Nu stiam insa ca la crama se organizeaza anual Festivalul de jazz si muzica electronica La Vie.

Pe spatele cartonasului avem informatii despre soiul Feteasca Alba, recomandari de consum (temperatura ideala 8 grade Celsius) si asocieri culinare:

  • carne alba,
  • ciuperci,
  • mancaruri cu sos alb,
  • branzeturi moi si fine.

Abia astept sa degust Feteasca Alba cu un Camembert.

Nu in ultimul rand gasiti o harta a atributelor vinului si explicatii despre fiecare:

  • corp,
  • fructe,
  • dulceata,
  • aciditate,
  • tanini.

Continuam cu informatiile despre vinuri

Despre Crama 7Arts stiam ca este langa Craiova. Chiar am avut un coleg la masterul de Expertizare Viti Vinicola care lucreaza la 7Arts.

Stiam si povestea desenelor marca Angela Szabo. Si din experienta stiu ca marca proprie la 7Arts sunt vinurile cu volum alcoolic mare. Rose-ul din imagine este unul cuminte, cu doar 13% alcool.

Preludiu 2018 7Arts

Insa nu stiam ca 7Arts detine Vinorama, un magazin de vinuri romanesti si de import.

De la Crama Girboiu am studiat mai ales soiurile Sarba si Plavaie, Sarba Barrique fiind intre vinurile din tema de disertatie „Evaluarea senzoriala a asocierii vinului cu branzeturile”. Abia astept sa degust si un soi rosu autohton de la Crama Girboiu.

Feteasca Neagra Tectonic

Cu Licorna nu m-am intersectat foarte des, dar stiam despre maiestria oenologului. Am aflat acum ca fiecare crama cu care a lucrat Gabi Lacureanu a beneficiat de vinuri care au primit premii sau medalii.

Sapient Licorna

Sa mai spun ca abia astept ocazia sa degust Sapient?

Spor descoperitor!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.