Muguri de bambus la Miercurea fara carne

Ieri am vazut muguri de bambus la Auchan si mi-am adus aminte de o experienta la prima iesire din tara. Dar pana sa va povestesc din trecut, azi avem bambus in meniu la Miercurea fara carne.

Amintiri cu bambus

Am fost prima data in strainatate in 1994, intr-o tabara Connaissance de la France organizata de Alianta Franceza. Mi-a placut la nebunie mancarea frantuzeasca, iar cand nu era deja pregatit meniul, apreciam la greu carnatii lor si fructele de mare.

In cele 2 saptamani am mancat si la cantine, si-n restaurante si la pensiuni. Erau mese la care ne asteaptau cu meniul deja pregatit, dar si mese la care isi alegea fiecare. Un fel de „impinge tava” mai modern in care-ti alegeai ce vrei sa mananci.

De-acolo imi luam de obicei carnati, pana cand mi-a sarit in ochi un preparat „inima de bambus”. Probabil era o garnitura pentru altceva, dar eu l-am luat de fel principal. Nu stiu ce mi-am mai luat in rest, insa bambusul mi s-a parut fad si-am regretat carnatii šŸ™‚

Acum fiind Miercuri nu mananc nici carnati si nici alte carnuri, asa ca am revenit la bambus. Cu diferenta ca acum il pregatesc eu, dupa ce m-am interesat despre retete si beneficii.

Mic dejun cu leguminoase si cruditati

Pana atunci insa, pentru de dimineata am avut salata de vinete si fasole batuta pe paine Wasa. Pai da, daca am zis sa fie mai multe leguminoase in meniu, ma tin de program.

mic dejun cu leguminoase si salata de vinete

Am completat cu masline de Thassos si ceapa verde, ca sa fie si cruditati in meniu inca de dimineata.

In intervalul dulce 09:00 – 11:00 am trecut la meniu de primavara, adica resveratrol in loc de portocala. Asa ca azi am savurat mar cu ciocolata si alune.

resveratrol si ciocolata cu alune

Am bagat si-un ceai alb cu merisoare, asa ca incalzire de dimineata.

ceai alb cu merisoare

Muguri de bambus la Miercurea fara carne

Din imaginile pe care le-am vazut mugurii de bambus seamana cu sparanghelul. Doar ca la mine mugurii sunt deja taiati in fasii, iar acestea sunt puse la murat intr-un borcan. M-am gandit deci sa bucataresc bambusul in stil de sparanghel, dar pe fasii.

Daca va intrebati de ce tot insist cu mugurii astia de bambus ca un Panda, aflati ca au multe beneficii pentru sanatate:

  • bambusul calorii putine si ajuta la slabit,
  • reduce colesterolul,
  • ajuta la ameliorarea problemelor respiratorii,
  • extractele de bambus erau folosite ca antidot la venin in cazul muscaturile de sarpe, scorpion si insecte otravitoare,
  • determina contractii uterine femeilor insarcinate, usurand nasterea,
  • fibrele din bambus ajuta la pastrarea sanatatii gastrointestinale,
  • elimina viermii intestinali,
  • ajuta sanatatea cardiovasculara, scade colesterolul si ajuta la reglarea tensiunii arteriale,
  • cercetarile asupra lastarilor de bambus arata sunt bogati in fitosteroli precum amilaza, clorofila si flavone, clorofila controland mutatiile canceroase,
  • intareste sistemului imunitar,
  • vindecă ranile si amelioreaza durerile, avand proprietati analgezice si antiinflamatorii,
  • reduce stresul oxidativ asupra nervilor, prevenind bolile asociate cu degenerarea nervilor cum ar fi Parkinson, Alzheimer, Huntington si glaucom,
  • proprietatile antialergice ale lastarilor de bambus sunt folosite pentru afectiuni cum ar fi astmul.

Muguri de bambus la bucatarit

Mugurii sunt murati intr-un borcan.

muguri de bambus murati

Mai intai am scos fasiile de bambus din zeama si le-am pus la zvantat pe un prosop de hartie.

muguri de bambus la uscat

Apoi i-am pus in tigaia de teflon incalzita. Pe masura ce s-au copt, au inceput sa se ingalbeneasca la culoare. Exact atunci am pus si usturoi zdrobit printre bambus.

muguri de bambus in tigaie

Am consumat minunatiile alaturi de cartofi la cuptor, ceapa verde si un ou ochi moale. Evident si mamaliga coapta šŸ™‚

muguri de bambus cu alte bunatati

Am facut 2 ture de bambus, unii mai crocanti, pe care i-am pus pe marginea farfuriei. Altii mai moi, pe care i-am copt mai putin si cu capacul pus pe tigaie, ca sa se inabuseasca.

Ma gandesc ca data viitoare sa incerc si un Clompi cu fasii de bambus alaturi de ceapa si usturoi verde.

Seara am avut branza la gratar, alaturi de o salata verde, de primavara. Vin nu, pentru ca sunt pe antibiotice pana Vineri, pe motiv de masea šŸ™

salata verde si branza pe gratar

Asa ca zilele astea nu mai trag la masea, in schimb le pregatesc maselelor tot felul de bunatati.

Pofta buna fara carne!

2 Comments

    • Daniel Botea

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.