Azi la Revino Gourmet Show 2023 a fost ziua HoReCa, insa primele 2 zile au fost dedicate publicului larg. Am fost prezent Sambata si va povestesc ce-ati pierdut daca n-ati ajuns la Salonul Gastronomic Revino.
Revino Gourmet Show 2023
Ca intotdeauna, gazda ospitaliera a evenimentelor Revino a fost Novotel Bucuresti. In hol au fost standurile cu bunatati gourmet, iar in interior standurile cramelor.
Am ajuns cu cateva minute inainte de ora oficiala de deschidere, astfel incat am reusit sa fac poze la standuri.
Mai intai i-am salutat pe reprezentantii cramelor pe care-i stiam deja de la degustarile Branzeturi cum se cuVin sau de la alte evenimente cu vin.
Am inceput de la colt, cu Domeniile Franco-Romane si Mihai Frincu.
Am ajuns apoi la Dradara, cu care m-am imprietenit mai bine la Vin la Cultura Iasi, chiar daca atunci n-au avut Orange Wine.
Insa am compensat acum.
La Catleya m-am reintalnit perfect si simplu cu frantuzolteanca Anne Cecile Roussel.
La standul Vinaltus 2 doljeni de-ai mei, pe care-i stiam de la multe evenimente, dintre care cel mai recent a fost inaugurarea cramei la Almaj.
La Crama DeMatei era prezent Vasile Ghimpu, care ne-a incantat atat la degustarea de la Craiova, cat si la masterclass-ul de la RO Wine.
Bunatati Gourmet la salonul gastronomic Revino
Am trecut apoi la standurile cu bunatati gourmet, unde m-am intalnit cu Roxana Poede si echipa de la Ferma Dacilor.
Foarte interesanta branza maturata in bostina (tescovina).
Cristina Dumitrescu (Francesca seulement pour les connaisseurs) ne-a intampinat cu bunatati pe masa si-n oala de pamant la standul Zada.
Mi-am adus aminte de ce mi-a placut atat de mult cascavalul cu schinduf, mai ales dupa ce l-am asortat cu cateva vinuri.
A propos de vinuri, fiind inca inainte de ora 12, am zis sa incep degustarea cu spumant.
Hai sa fie cu noroc la spumante!
Cand am facut pozele pe la standuri am ochit cateva spumante, insa nu erau suficient de reci si n-am vrut sa le degust necorespunzator. Noroc ca la standul Head Distribution era un prosecco si rece si brut 🙂
L-am incercat cu branzeturile moi de la mai multe standuri, apoi am trecut la spumantele de la Domeniile Panciu.
Cel mai mult mi-a placut Blanc de Noirs, brut, din Pinot Noir, maturat 84 de luni. Anm fost suficient de norocosi incat sa nimerim sticla #6666.
Hai sa fie cu noroc!
Am trecut apoi la vinurile albe, pe care le-am asociat cu tot felul de branzeturi.
Care mai frantuzezi, care mai romanesti, curcubeu pe cerul gurii. A propos de curcubeu, mi-au placut branzeturile colorate de la muuunte 🙂
Daca nu ghiciti de unde vine culoarea de la branza neagra, sa stiti ca de la carbunele vegetal.
Degustari la Revino Gourmet Show 2023
N-am fost singur la degustari, ci alaturi de un craiovean de-al meu cu care m-am intalnit si anul trecut la eveniment. Atunci venise pentru Bucharest Marathon, acum a venit special pentru Revino Gourmet Show.
In afara de vinuri si de branzeturi, ne-am dedat si la alte bunataturi gourmet.
Foarte buna painea.
Iar cu zacusca si mai buna.
Dupa vinurile albe si rose ne-am pregatit de rosii, insa mai intai am trecut la Jamoneria by Alioli.
Ca sa mearga si mai bine vinurile rosii, am coborat la restaurantul Novotel.
Mi-am luat mai intai o supa crema de rosii.
Apoi porc cu legume la gratar.
Cateva poz(n)e la final
Pai da, dupa o astfel de masa parca altfel stai si la poze 🙂
M-am intalnit si cu Daniel Vranescu, zis Vrajescu, cel cu motto-ul „noaptea spritzuri, ziua sprinturi”. N-a fugit, ba a mai si zambit la o poza 🙂
La standul Vinaltus am dat peste Achim Laurentiu Avram, ocazie sa mai facem o poza.
Si la standul Catleya ne-am imortalizat olteneste, perfect si simplu.
Ar fi fost bune si tariile de langa standul Catleya, dar cu conditia sa planuiesti degustarea pe 2 zile.
Imi propusesem sa gust si ciocolatele de la Razvan Idicel, insa a trecut timpul prea repede si n-am mai apucat.
Eu de stat as mai fi stat, iar de degustat cu atat mai mult. Insa ma astepta o zi de Duminica full la serviciu, ca sa nu mai zic de trenul din gara 🙂
Data viitoare sper sa ma organizez mai bine si sa savurez pe indelete si timp de 2 zile bunatatile de la Revino Gourmet Show. Abia astept sa vad si pozele facute de la inaltime.
Acum n-am mai avut timp macar de o poza alaturi de Alina Iancu si Camelia Dontu, dar le felicit pentru eveniment.
Spor degustator!

Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei