Din obisnuinta fac un bilant blogosferic la sfarsit de an. Nu stiu de ce, dar bilant imi suna a inlantuire de bine si de tras linie optimista la final de an. Acum voi face trilant 2020, in primul rand pentru ca a fost un an mai trist. Incerc sa mai trec inca o data rapid prin el, inainte sa-l dau uitarii.
Nu in ultimul rand pentru ca bilantul blogosferic 2020 are 3 directii mari:
- activitate in blogosfera,
- Asociatia Bloggerilor Olteni,
- proiecte personale.
Trilant 2020: activitatea blogosferica
Desi a fost un an dificil, am reusit sa scriu peste 250 de articole pe blog. 2019 a fost un an bogat in degustari, calatorii si evenimente. Ei bine, tocmai ele mi-au lipsit cel mai mult in acest 2020 mult hulit.
M-am mentinut insa pe linia de plutire chiar si pentru aceste subiecte oglindite pe blog. Ba mai mult, stand in casa, am scris mai multe articole in 2020, fata de cele un pic peste 200 din 2019. Din acest punct de vedere 2020 a fost mai degraba asemanator cu 2018.
Chiar daca in acest an mi-au lipsit degustarile, evenimentele si calatoriile, am reusit totusi sa le gust cat de cat. In 2020 am descoperit vinuri noi, evenimentele online si noi destinatii de calatorie.
Toate acestea le-am povestit si pe blog, dar le reiau cronologic pe categorii.
Degustarile in 2020
Cu degustarile ne-am oprit la #35, ultimul eveniment Branzeturi cum se cuVin fiind la final de Februarie. Desi aveam cam o degustare pe luna, parca am presimtit ceva si in Ianuarie am facut 2 evenimente.
Degustarea cu vinuri de Samburesti a fost dublata de un eveniment asemanator, vinuri oltenesti de Samburesti si branzeturi poloneze.
Am pastrat trendul si-n Februarie, astfel ca pe langa degustarea noastra cu Crama Delta Dunarii si vinurile La Sapata, au mai fost 2 bonusuri.
Mai intai o degustare cu prietenul Achim si vinurile Marama de la Domeniul Coroanei Segarcea. Apoi Cheese & Wine Show by Revino la Bucuresti.
In Martie n-am mai apucat sa savuram degustarea traditionala Branzeturi cum se cuVin, insa am reusit sa bifez o degustare de vinuri grecesti cu Horia Hasnas. Apoi chiar inainte de intrarea in starea de urgenta, ne-am alina(i)t in gasca blogosferica alaturi de vinurile lui Narcis.
Cu toate acestea am baut mai multe vinuri in 2020 decat in altii ani. Le-am luat metodic si pedagogic, pentru ca aveam de terminat lucrarea de disertatie la Masterul de Expertizare viti-vinicola.
Asa am descoperit si aprofundat Sarba baricata de la Crama Girboiu, vinul perfect si simplu de la Catleya sau spumantul din Francusa brut natur de la Casa de Vinuri Cotnari.
Cea mai dificila degustare din 2020 a fost cea oficiala, pentru Master. In sensul ca trebuia sa validez practic teoria din disertatie. „Analiza sensozoriala a asocierii vinului cu branzeturile” trebuia sa fie organizata in laboratorul de oenologie si am amanat momentul pana cand s-au intrunit conditiile.
Dupa experienta cu peripetii pentru Master, m-am mai alinat cu degustari online.
Dintre celelalte evenimente mi-au lipsit cel mai mult intalnirile Craiova Blog Meet, conferintele din Bucuresti si meciurile de handbal.
Craiova Blog Meet si alte evenimente in 2020
Seria intalnirilor Craiova Blog Meet a inceput in Februarie 2012 si s-a derulat in fiecare luna. In 2020 trebuia sa ajungem la borna aniversara #100. A ramas amanata pentru 2021, pentru ca vrem sa marcam evenimentul in mod corespunzator. Insa macar am reusit sa facem petrecerea aniversara pentru 8 ani de Craiova Blog Meet.
In rest am experimentat Craiova Blog Meet online, iar cand s-au mai relaxat restrictiile ne-am intalnit in conditii de distantare sociala la Curtea Berarilor.
Conferintele de la care nu lipsesc incepeau in mod normal cu SMS BIZ. Ei bine, am reusit sa ajung dau CEC-in si-n 2020 la Social Media Summit Bucuresti, fiind prima si ultima conferinta offline.
In rest Webstock si Food Bloggers au fost evenimente online, completate cu multe alte premiere online la care in mod obisnuit nu aveam timp sa ajung offline:
- Back to Business Virtual Summit,
- Best Marketing Conference,
- PodFest,
- VKRS,
- Influencer Marketing Conference,
- Zilele BIZ.
Am bifat chiar si Gala SuperBlog online in 2020.
Trilant 2020: Evenimente sportive si culturale
La meciurile de handbal eram nelipsit de multi ani. Ei bine, anul asta le-am dus dorul la modul grav. Dupa debutul campionatului in Ianuarie si cateva meciuri in Februarie a fost pauza totala.
Le-am mai vazut pe alb-albastre in cantonamentul din Iunie si la prezentarea lotulului in Octombrie.
In rest, chiar si-n handbal si-a facut loc online-ul.
Evenimente culturale in 2020, offline si online
La evenimentele culturale am fost mult mai norocos. In sensul ca am prins destule evenimente la Filarmonica Oltenia pana cand sa intram in starea de urgenta.
Apoi vremea buna a permis desfasurarea concertelor la Teatrul de Vara din Parcul Romanescu. Acolo am savurat si Craiova Jazz Festival.
Am mai prins cateva spectacole in sala pana cand sa vina iar restrictiile. In rest n-am ratat niciun eveniment online.
Cam la fel s-a intamplat si cu teatrul si cu filmele.
Am reusit sa-i vad offline pe Marius Manole si Oana Pellea la Craiova, inainte de instituirea restrictiilor.
Apoi, la relaxarea de vara-toamna am bifat Teatru Poesis cu Emil Boroghina si deschiderea stagiunii la Teatrul National Marin Sorescu. Spectacolul de deschidere a stagiunii teatrale a fost si ultimul, Craiova reintrand iar in restrictiile referitoare la spatiile inchise.
In rest online, ca peste tot, de la Shakespeare Home Edition pana la alte evenimente inedite.
La fel s-a intamplat si cu filmele. Am reusit sa vad alaturi de blogolteni colectiv si Miami Bici, inainte de pandemie.
Pe timp de vara am vazut Marele Gatsby in format Dine In Cinema, din nou in gasca blogosferica. Apoi la relaxarea restrictiilor am bifat Corpus Christi intr-o sala goala, chiar inainte de reinchiderea cinematografelor.
Online n-am bifat inca nimic in domeniul cinematografic, chiar daca avem abonament la Netflix. Insa dupa cum o sa vedeti si in continuare, am avut program destul de incarcat.
Trilant 2020 in materie de calatorii
Una dintre cele mai mari realizari pentru acest 2020 plin de restrictii a fost vacanta de vara din Grecia. A fost ca o alinare dupa lunile de stare de urgenta si ca un acumulator de energie pentru perioada care a urmat.
N-au fost multe calatorii in acest an, dar tocmai din acest motiv le-am pretuit mai mult.
A fost mai intai o mini-vacanta la Eselnita, presarata cu vin, pescuit si drumetii.
Apoi No.Mad Outdoor Camp la inaltime si la racoare. Cand Romania dadea in clocot in luna August, ne-am racorit la munte cu scoala de vara, vinuri bio si drumetii faine.
La mijlocul lui August am fost in Grecia, iar in Septembrie am mai apucat sa bifam o mini-vacanta in Delta Dunarii.
In mod normal ar fi urmat vacanta de iarna la Straja, dar anul asta o sarim din schema. Chiar si asa, sunt multumit ca intr-un an plin de restrictii am mai reusit sa mai respir la munte, la mare sau la Dunare si Mare 🙂
Trilant 2020 pe plus cu Asociatia Bloggerilor Olteni
Referitor la evenimente alaturi de colegii din Asociatia Bloggerilor Olteni, anul 2020 a fost unul sarac si de uitat. Insa in ceea ce priveste proiectele si implicarea online, a fost cel mai bun an de pana acum.
Am incheiat cu bine proiectul H2O Water la Mischii, ASBO fiind partener media al Asociatiei CSR Nest.
Ne-am bucurat sa vedem ca, pe langa componenta educativa, proiectul a avut o finalitate practica si utila pentru locuitorii din zona. Proiectul a inceput in 2019 si am fost prezenti la cele mai importante evenimente de la debut si pana la sfarsit.
Tot alaturi de CSR Nest ne-am implicat in proiectul Azi pentru maine in comunitate.
Interesul pentru colectare selectiva si reciclare ne-a dus si in zona practica a acestui domeniu. Mai intai la o actiune de colectare de PET-uri pe Jiu.
Apoi la mediatizarea activitatii de Upcycling – reciclare creativa, realizata de Virgin Green.
Tot cu colegii din Asociatia Bloggerilor Olteni am pus umarul la mediatizarea unor afaceri locale. Pe final de an ne-am concentrat pe aroma sarbatorilor alaturi de producatorul craiovean Aroma Land.
Iar pe ultima suta de metri din anul 2020, cativa dintre blogolteni s-au implicat in proiectul Masa pentru doi, tot alaturi de CSR Nest.
Proiectele continua si-n 2021 astfel ca din acest punct de vedere a fost o perioada foarte buna.
Trilant 2020 pozitiv si pentru proiectele personale
Nu spun pozitiv doar pentru ca am avut un test pozitiv la covid-19.
Viata in pandemie, izolare si carantina
A luat partea folositoare a acestei experiente, in sensul ca am trecut cu simptome usoare prin coronavirus si am oarecare imnunitate pana ajunge vaccinul la mine.
Au fost destui cunoscuti, prieteni sau membri de familie care au experimentat covidul. Insa ma bucur ca au fost toti cu simptome usoare.
Din acest punct de vedere 2020 a fost un an in care m-am gandit mai mult ca oricand la sanatate si la imunitate. Daca la inceput mi-am propus sa scap de covid-19, dupa ce l-am experimentat ma bucur ca am scapat usor. Alte realizari sunt legate de greutatea ideala si de portia de miscare zilnica.
Pentru ca am implinit 50 de ani chiar in starea de urgenta, mi-am propus ca pana atunci sa ajung la greutatea ideala de 75 de kg.
Mi-am depasit obiectivele, in sensul ca, de cand am trecut in alta categorie de risc, greutatea mea variaza cel mai adesea intre 73.5 si 74.5 kilograme.
Am ratat in 2020 Corcova Trail Race, insa nu ratez miscarea zilnica, iar cand am timp bifez alergarea de intretinere din parc. Cea mai recenta alergare a fost chiar in ziua de Craciun 🙂 Iar ultima din 2020 sper sa fie pe 31 Decembrie, daca va permite vremea.
Cateva realizari pe timp de pandemie
In acest an mi-am schimbat si masina. Dupa 15 ani de Logan, l-am dat la rabla si am trecut la Kia Stonic cu navigatie 🙂
Chit ca trebuia sa vina in Mai si pandemia l-a intarziat pana-n Septembrie, in ciuda anului plin de restrictii, tot am facut vreo 3500 de kilometri.
Si pe partea academica a fost un an bun. Am finalizat cu 10 masterul de Expertizare viti-vinicola si ma felicit ca am urmat cursurile MOZ Academy.
Iar daca nu m-ati crezut ca inca n-am vazut vreun film pe Netflix, sa stiti ca nu m-a lasat SEO. Am trecut cu blogul pe domeniu dupa ce scrisesem 4000 de articole, iar acestea nu erau optimizate SEO. Asa ca am bagat tare si inca mai am de lucru in perioadele de stat obligatoriu acasa.
Colaborarile in 2020
Si pe partea colaborarilor personale a fost un an plin, mult mai bun decat cel precedent. In sensul ca am consolidat colaborarile existente si am deschis altele noi.
Am inceput cu No.Mad Kind Market si cu colaborari dulci din camara Veronicai, am continuat cu unt de arahide Sunday Bites, cu patura ponderata Hug Me Blanket si am desavarsit cu abonamentul de vinuri Wineful.
Din acest punct de vedere sper ca 2021 sa fie si mai bun, dar pana atunci sa termin cu concluziile lui 2020.
Trilant 2020 in 3 cuvinte UFO 🙂
Of, of, daca ar fi sa pecetluiesc 2020 in 3 cuvinte, as zice ca a fost un an UFO. N-are legatura cu farfuriile zburatoare, desi ne-a luat din zbor, nepregatiti si nestiind la ce sa ne asteptam. Ma refer insa la un altfel de acronim.
UFO, adica de Uitat repede, pentru ca desi a fost un an Folositor, am trecut printr-o perioada foarte Obositoare.
Vreau sa uit luna de somaj tehnic, zilele in care completam declaratia de deplasare sau verificarea zilnica a temperaturii si saturatiei de oxigen in perioada de carantina la domiciliu. Ar mai fi si altele, dar le-am uitat deja 🙂
Mi-a folosit faptul ca am avut mai mult timp, dar a fost si obositor, mai ales referitor la oboseala psihica. Nestiind la ce sa te astepti, a fost obositor sa stai mereu in expectativa. Dar sa te hotarasti totusi cum sa faci ca sa nu o iei razna inchis intre pereti, dar nici sa nu-i pui in pericol pe cei dragi. Sper ca am gasit linia de echilibru, iar experienta lui 2020 ar trebui sa fie utila pentru viitor.
Concluzie optimista la final de trilant 2020
Daca am zis ca in 2020 au fost mai putine degustari, evenimente sau calatorii, sa spun de bine si cateva lucruri mai multe. Am mancat mai multa mancare gatita acasa si am gatit mai mult 🙂 Asta s-a tradus si in cele 6-7 kilograme pierdute in 2020, dar si in experiente culinare noi.
Daca dintr-un an atat de urat am gasit si parti pozitive, cred ca sunt deja mai pregatit pentru ceea ce urmeaza.
Chiar asa, sunt mai optimist pentru 2021, macar prin prisma rezultatelor electorale. In anii trecuti ne-am intristat de 10 August si ne-au tot amarat viata parlamentarii penali. La final de 2020 macar am scapat de Tariceanu, Ponta, Melescanu, Nicolicea, Iordache, Serban Nicolae sau Catalin Radulescu.
La fel cum ma astept ca 2021 sa fie un an mai bun, am pretentii de la noul guvern. Aproape la fel de mari ca asteptarile legate de vaccin.
Spor intreit in 2021!

Blogoltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera.
Informatia utila impartasita este remediul natural contra ignorantei
inimadincuvinte
Foarte frumoase rezultatele si ai trecut cu bine si de Covid! Sa ai un 2021 de exceptie Daniel si rezultate la fel de bune!
Daniel Botea
Asijderea iti doresc, dar n-ai cum sa ai rezultate la fel de bune, ca SB-ul o singura data se castiga 🙂 Spor!
Diana
Un 2021 și mai bogat, să faci un quadrilanț! La mulți ani 🥂
Daniel Botea
Bre, cu 5 am facut in starea de urgenta, cand am anuversat juma de secol acasa 🙂 In 2021 reVin la bilant. Spor si tie!
Raluca Brezniceanu
2020 a fost un an diferit, cu perioade care ne-au făcut sa apreciem mai mult familia, sănătatea și tot ceea ce ni se parea normal! An nou fericit cu sănătate și bucurii! Fie ca 2021 sa fie un an mai bun! La mulți ani! 🤗🥳🎉🍾🥂
Daniel Botea
Asa sa fie! Eu am zis sa fie mai bun decat toti anii de pana acum 🙂